Dental Alliance

Alegeri 2024

November 7, 2024

Deputat Mara Calista: Ianuarie marchează luna prevenirii traficului de persoane!

0

Ianuarie marchează luna prevenirii traficului de persoane! În timp ce vă gândiți la rezoluțiile pentru noul an, aveți ocazia să treceți pe listă să oferiți suport unor organizații care se luptă împotriva acestui flagel sau le ajută pe victime să își refacă viața. Să ne educăm copiii să fie atenți, să nu cadă pradă unor persoane răuvoitoare. Totodată, să își știe drepturile și să îi respecte pe cei din jur. Ca parlamentar m-am implicat activ în creionarea și adoptarea unor legi prin care să stopăm traficul de persoane. Și nu mă opresc aici. Anul acesta voi lucra alături de colegii mei, din Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, la perfectarea instrumentelor pentru a preveni acest flagel.
Obiectivele Comisiei sunt următoarele:
a) analiza cauzelor care duc la manifestarea traficului de persoane;
b) analiza activității instituțiilor și autorităților administrației publice abilitate la nivel central și local în soluționarea traficului de persoane;
c) elaborarea unor propuneri legislative în vederea modificării legislației din domeniu;
d) identificarea și promovarea celor mai bune practici în domeniul prevenirii traficului de persoane.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.