Deputat Mugur Cozmanciuc: Fondurile europene care vin prin programele Politicii de Coeziune vor însuma, până în 2027, aproape 46 miliarde de euro
Pentru multe capitole, apelurile la depunerea de proiecte se vor deschide chiar anul acesta: 490 de apeluri pentru proiecte naționale și regionale, cu o valoare totală de aproape 36,5 miliarde euro.
Proiectele vor atinge multiple domenii de activitate și vor contribui la dezvoltarea unor elemente esențiale pentru infrastructurile-cheie ale țării: transporturi, sănătate, educație și eficiență energetică.
O atenție specială a fost acordată incluziunii sociale, domeniu care a primit o alocare de aproape un miliard de euro. Cu acești bani vor fi derulate programe specifice, precum crearea de întreprinderi sociale, îmbunătățirea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, soluții de sprijin pentru vârstnicii vulnerabili și construirea de locuințe sociale.