Deputat Oana Bulai: Distribuirea voucherelor în Programul pentru creșterea natalității va începe în curând!
Primele familii din România care au aplicat pentru acest program inițiat de Ministerul Familiei, Tineterului și Egalității de Șanse vor primi voucherele pentru începerea procedurilor.
În perioada următoare sute de tichete vor fi transmise de către ministerul condus de colega mea Gabriela Firea.
Până acum există aproximativ 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care au probleme cu infertilitatea.
Prin programul inițiat de Ministerul Familiei, familiile și femeile care se înscriu și primesc aprobare vor primi un sprijin financiar în valoare de 15.000 de lei. Acest ajutor va ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere.
În primă fază e vorba de un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din rețeaua farmaciilor partenere. Al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, va fi transmis pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes.
Este evident și firesc că nu va crește natalitatea în România dacă nu va există o politică coerentă din partea statului român. Tocmai acest lucru îl promovează PSD prin programe concrete pentru susținerea natalității.