Dental Alliance
March 29, 2024

Deputat Oana Bulai: Mă bucur întotdeauna când pot să aduc vești bune nemțenilor și tuturor românilor despre activitatea din Parlament

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Românii merită politicieni responsabili, care lucrează în interesul lor și care nu uită că au ajuns în Parlament datorită votului acordat de ei!
Un astfel de politician devotat, cu mult suflet și cu o putere de muncă fantastică este colega mea deputat Intotero Natalia Elena, președintele Comisiei de Învățământ. Ea a inițiat proiectul de lege privind școlile abandonate și lăsate în paragină, pe care atât eu, cât și alți colegi l-am semnat în calitate de coinițiatori.
AM REUȘIT!
Proiectul a trecut de Parlament și urmează să meargă spre promulgare. Astfel, oferim o șansă autorităților locale pentru a revitaliza cele aproape 3000 de clădiri, foste școli sau grădinițe și care sunt în paragină de ani de zile. Prin acest proiect comunitățile vor putea decide singure, fără a fi nevoie de avize de la centru, destinația acestor #clădiri_abandonate. În ele se pot deschide centre pentru vârstnici, cabinete medicale sau alte #obiective_importante pentru comunitate.
Sunt fericită că, printre atâtea nenorociri pe care le vedem și le trăim zilnic, am putut să împart cu voi această veste bună!
Mult #succes și putere de muncă tuturor #primarilor pentru a implementa proiectele de care comunitățile lor au nevoie!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.