Deputat PNL Mugur Cozmanciuc: Am avut o întâlnire de lucru cu Alain Berset, secretarul General al Consiliului Europei
Am avut o întâlnire de lucru cu Alain Berset, secretarul General al Consiliului Europei, în cadrul participării mele la lucrările celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfășoară la Strasbourg, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie.
Am discutat despre provocările geopolitice actuale, despre întărirea democrației și modalitățile de colaborare pentru a găsi cele mai bune soluții.
Domnul Berset a transmis că în timpul mandatului său va lucra cu pasiune și hotărâre pentru a continua construirea unei Europe în care fiecare ființă umană să fie în centrul acțiunilor pe care le luăm, ca fiecare persoană să trăiască în libertate și să se simtă protejată.