Deputat PNL Neacșu Andreea-Firuța – Execuția bugetară pe 2025 confirmă eficiența măsurilor Guvernului Bolojan
Execuția bugetară pe anul 2025 arată clar că direcția de guvernare și măsurile asumate de premierul Ilie Bolojan au produs rezultate concrete, chiar într-un context dificil, cu presiuni istorice asupra finanțelor publice.
Reducerea deficitului sub nivelul asumat confirmă o gestionare responsabilă a banului public, cu prioritizarea investițiilor și control ferm al cheltuielilor, în ciuda presiunilor legate de dobânzi și costuri publice.
Creșterea veniturilor reflectă o colectare mai eficientă și mai predictibilă:
* impozit pe salarii și venit: +19,9%
* contribuții de asigurări sociale: +9,8%
* TVA net: +10,7%
* impozit pe profit: +14%
* accize: +4,3%
România investește mai mult ca oricând, cu accent pe proiecte concrete, dezvoltare și modernizare, sprijinite majoritar din fonduri europene.
Deși cheltuielile cu dobânzile rămân o provocare majoră pentru anii următori, măsurile de reformă și disciplină bugetară au început să redea încrederea piețelor financiare și a agențiilor de rating, cu prime semne de scădere a dobânzilor.
Aceasta este direcția în care mergem.



