Dental Alliance
April 28, 2024

Deputat Viorel Stan : România va putea acorda sprijin operatorilor economici care vor să amenajeze staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

O veste bună vine din partea Comisiei Europene. O veste care ne arată că toate eforturile noastre de până acum n-au fost în zadar, că am reuşit să atragem sprijinul Comisiei Europene în decizile pe care le luăm.

Astfel, de acum înainte, România va putea da bani operatorilor economici pentru amenajarea unor reţele de încărcare a maşinilor electrice şi hibrid. Bugetul pentru perioada 2020 – 2025 ajunge la 53 de milioane de euro, iar măsura nu se încadrează la categoria ajutor de stat.Comisia Europeană a concluzionat că, această măsură planificată respectă normele Uniunii Europene.Odată ce ţara noastră va oferi aceşti bani pentru amenajarea staţiilor, va creşte considerabil ponderea vehiculelor cu emisii scăzute. De asemenea, se va aduce o contribuţie majoră la reducerea emisiilor de CO2 şi de poluanţi, fără a distorsiona în mod nejustificat concurenţa pe piaţa unică.Acest ajutor va stimula investiţiile în staţii de reîncărcare a vehiculelor hibride şi a vehiculelor electrice cu baterie din România. Aceste staţii vor fi amplasate pe întreg teritoriul ţării, în zonele urbane, suburbane şi rurale.Vor beneficia de aceste fonduri toţi operatorii economici care îndeplinesc anumite criterii, de exemplu în ceea ce priveşte echiparea cu prize. Beneficiarii vor fi selectaţi printr-o procedură deschisă şi transparentă de ofertare, iar sprijinul va fi acordat sub formă de granturi.Această măsură aduce România mai aproape de îndeplinirea obiectivelor specificate în pactul ecologic european, prezentat în decembrie 2019. Acesta stabileşte măsuri care urmăresc ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pentru atingerea neutralităţii climatice, este necesară o reducere cu 90 % a emisiilor generate de transporturi până în 2050.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.