Deputații PNL Mara Calista, Alin Ignat și Florin Alexe vin în ajutorul tinerilor părinți
Deputații PNL Mara Calista, Alin Ignat și Florin Alexe vor depune două proiecte de lege, pentru a completa pachetul de măsuri pentru creșterea natalității în România, prin care vor veni în sprijinul proaspetelor mămici, precum și a părinților și/sau a persoanelor însoțite de copii cu vârsta de sub 5 ani de zile.
Cele două proiecte de lege abordează două paliere: cel financiar, pentru a încuraja natalitatea, prin ajustarea indemnizației de creștere a copilului; și cel care are legătură cu calitatea vieții părinților și a cultivării respectului prin impunerea unor reguli care prevăd acordarea de prioritate femeilor gravide și/sau părinților care sunt însoțiți de copii sub 5 ani de zile.
Primul proiect de lege care va fi depus în viitorul apropiat se referă la: creșterea limitei minime și maxime a indemnizației de creștere a copilului, respectiv:
ICC minim se va raporta la salariul minim brut pe țară garantat în plată, cuantumul fiind de 60% din valoarea acestuia.
Legislația actuală raportează ICC minim la indicatorul social de referință (ISR), a cărui valoare este 525 lei, cuantumul actual al ICC minim fiind 2,5 x ISR (525 lei) = 1312 lei.
ICC minim în proiectul nostru – la salariul minim actual, de 3000 lei, ICC minim devine 1800 lei (60% x 3000 lei) – creștere de aproximativ 500 lei.
ICC maxim se va raporta tot la salariul minim brut, cuantumul fiind de 4 ori valoarea acestuia.
Legislația actuală prevede un cuantum stabilit aleatoriu, fără vreo fundamentare reală, de 8500 lei, cuantum care nu se actualizează niciodată.
ICC maxim în proiectul nostru – la salariul minim actual, de 3000 lei, ICC maxim devine 12000 lei (4 x 3000 lei) – creștere de 3500 lei a plafonului.
”Am modificat astfel raportarea indemnizației de creștere a copilului la salariul minim, având astfel un mecanism de ajustare automat, care oferă o predictibilitate inclusiv în acest domeniu. Viitoarele mame merită să beneficieze de avantaje, mai ales că au muncit pentru asta, pentru a se putea dedica noului născut fără să aibă grija financiară pe cap”, a explicat Mara Calista.
”Este un truism să spunem că fenomenul scăderii natalității în România este un lucru îngrijorător, cu atât mai mult cu cât strâns legat de acest fenomen se află o serie de politici publice extrem de importante, cum ar fi sistemul salarizării, cel al acordării pensiilor, pe scurt, viitorul unei comunități întregi. Tinerele familii trebuie să se simtă susținute și încrezătoare, având siguranța financiară de a aduce pe lume copii, dar și certitudinea unei infrastructuri din partea statului român atunci când vorbim de creșe și/sau grădinițe sau chiar serviciile medicale necesare”, a declarat Alin Ignat.
Cel de-al doilea proiect de lege se referă la acordarea de prioritate femeilor gravide și/sau părinților care sunt însoțiți de copii sub 5 ani de zile în momentul în care aceștia se află la coada unei casierii sau pentru a accesa un serviciu public sau privat.
Prioritate pentru femeile însărcinate și persoanele care însoțesc copii cu vârsta sub 5 ani la ghișeele/casieriile instituțiilor publice.
Prioritate pentru femeile însărcinate și persoanele care însoțesc copii cu vârsta sub 5 ani la casieriile operatorilor economici sau crearea de casierii dedicate acestor persoane.
Se instituie obligația instituțiilor publice și a operatorilor economici de a amenaja, în spațiile de parcare de pe lângă clădirile acestora și în spațiile de parcare organizate, cel puțin 4% din totalul locurilor de parcare, dar nu mai puțin de 2 locuri, ca locuri semnalizate și rezervate femeilor însărcinate și persoanelor care însoțesc copii cu vârsta sub 5 ani.
” La inițiativa celei mai cunoscute mămici din România, Mirela Retegan, fondatoare Gașca Zurli, am lucrat la proiectul de lege privind acordarea de prioritate persoanelor însărcinate și părinților la casieriile unităților comerciale precum și la ghișeele instituțiilor publice. După adoptarea legii, femeile însărcinate și/sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile unităților comerciale și ale instituțiilor publice, precum și la serviciile oferite de acestea. De asemenea, propunem amenjarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și/sau persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani”, a declarat deputatul Florin Alexe.
”Din păcate, legiferarea unor astfel de măsuri, deși nenecesară la prima vedere, este tocmai atât de necesară dacă ne uităm la viața de zi cu zi, unde femeile însărcinate sunt lăsate să aștepte la cozi cu zecile de minute pentru că nu există vreun indicator care să anunțe că acestea ar avea prioritate. Același lucru este valabil și pentru persoanele însoțite de copii cu vârsta mai mică de 5 ani de zile. Practica nu este una nemaîntâlnită, existând astfel de reglementări care funcționează deja de ani de zile în state precum Portugalia, Franța, Israel, Spania și Peru”, a mai declarat Mara Calista.
Deputat PNL Mara Calista
Deputat PNL Alin Ignat
Deputat PNL Florin Alexe