Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

DEPUTATUL LEOREANU ÎNDEAMNĂ PRIMĂRIILE SĂ FACĂ GREVĂ ADMINISTRATIVĂ

0

Deputatul romașcan Laurențiu Leoreanu a șocat, prin ultimul comunicat de presă remis în calitate de vicepreședinte al PNL,  prin măsura pe care o propune, aceea ca primăriile să intre, nici mai mult nici mai puțin, decât în grevă admnistrativă pentru a se opune aplicării pachetului legislativ fiscal propus de Guvernul Tudose. Acesta reamintește, prin comunicat, că  decizia guvernării PSD și a lui Mihai Tudose de a scădea impozitul pe venit de la 16% la 10% fără măsuri compensatorii viabile și concrete pentru admnistrațiile publice locale vor aduce ”în sapă de lemn” o bună parte din primării. La ora actuală acestea sunt disperate pentru că bugetele de investiții sunt puse în pericol și proiecte  locale importante riscă să rămână fără finanțare. Dezastrul guvernării PSD se vede pe toată linia. Revoluția fiscală nu va conduce doar la scăderi de salarii, dar comunitățile locale vor fi condamnate să trăiască la limita subzistenței, în regim de avarie.

Deputatul Laurențiu Leoreanu, membru al Comisiei Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului mai apreciază  faptul că încăpățânării Guvernului PSD de a nu ține seama de criticile sindicatelor și patronatelor nu-i poate fi opusă decât o singură soluție, aceea ca primăriile să intre în grevă admnistrativă opunându-se în felul acesta ca banii din buget să meargă doar la Ministerul Muncii pentru pomenile fiscale ale Liei Olguța Vasilescu.

Acesta susține că unitățile admnistrativ teritoriale trebuie să ia în calcul toate opțiunile pentru a bloca această crimă la adresa economiei României, inclusiv  ca toate administrațiile locale să intre în grevă. Acesta susține că cele mai afectate de ”țopăiala fiscală” a Guvernului Tudose rămîn primăriile liberale la care au ajuns și cele mai puține fonduri guvernamentale. PNL lucrează la moțiunea de cenzură, care va fi prezentată luni, 13 noiembrie în Biroul Politic Național și apoi înaintată Parlamentului. Vicepreședintele PNL susține că partidul său este pregătit să intre la guvernare dacă Guvernul Tudose va cădea prin moțiune de cenzură.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/3hMJXvCIsg8" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Opinia deputatului liberal Laurențiu Leoreanu despre efectele dezastruoase ale noilor legi fiscale asupra mediului de afaceri  este împărtășită și de Uniunea Națională a Patronatului Român, care declară că se va consulta și cu celelalte uniuni similare în vederea luării unei asemenea decizii. Această uniune reunește 1.200 de firme, cu 140 mii angajați. Greva fiscală presupune neplata taxelor și impozitelor către stat și ar fi o măsură fără precedent în România post decembristă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.