Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Din 1 ianuarie, românii au acces în Regatul Unit doar în anumite condiții. Noi reguli și pentru imigrare sau studii în UK

0

Regulile se schimbă de la 1 ianuarie pentru cei care vor vrea să meargă în Marea Britanie, fie ca turiști ori călătorii de afaceri sau pentru cei care vor dori să se stabilească în acest stat. Regatul Unit va trata Uniunea Europeană ca pe majoritatea ‘non-britanicilor’.

Britanicii vor fi consideraţi în Uniunea Europeană drept cetăţeni ai unei ţări terţe şi, în consecinţă, nu vor mai beneficia de libertatea de circulaţie pentru a lucra, a studia sau a se retrage la pensie pe teritoriul Uniunii Europene şi al statelor asociate (Norvegia, Islanda, Elveţia).

Cei care justifică un statut de rezident în această ţară înainte de sfârşitul anului 2020 îşi vor păstra drepturile, în conformitate cu Acordul de retragere încheiat la finalul lui 2019. Este valabilă şi reciproca pentru cetăţenii britanici domiciliaţi în UE.

Se aplică de la 1 ianuarie pentru turişti

Turiştii britanici vor trebui să se doteze cu multă răbdare pentru demersurile de intrare pe teritoriul UE, chiar dacă cele două părţi s-au înţeles în principiu asupra unei exceptări reciproce a obligativităţii vizelor. Ei ar putea să fie obligaţi să arate că dispun de o asigurare, de resurse suficiente sau de un bilet de întoarcere în Regatul Unit.

Sejurul lor în UE va fi limitat la cel mult 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

În ceea ce-i priveşte pe europeni, aceştia vor putea intra pe teritoriul britanic doar pe baza cărţii de identitate până în octombrie 2021, dată de la care va fi necesar un paşaport, pentru sejururi de cel mult şase luni. Vor exista însă şi excepţii. Anumite categorii de însoţitori ai unui cetăţean al UE vor avea nevoie de viză.

Cetăţenii irlandezi şi cei britanici vor continua să beneficieze de libertatea totală de circulaţie în virtutea unui acord bilateral.

Se aplică de la 1 ianuarie pentru călătorii de afaceri

Chestiunea controalelor la frontieră în cazul călătoriilor de afaceri se află printre subiectele încă nerezolvate între europeni şi britanici.

Pentru o misiune sau un serviciu remunerat, ar putea fi necesare o viză sau un permis de muncă, în funcţie de legislaţia în vigoare în ţara membră a UE vizată.

De partea britanică, europenii ar putea fi trataţi ca toţi cetăţenii ţărilor aşa-numite favorizate, adică să aibă nevoie de un permis pentru a lucra, dar nu şi pentru a asista la o reuniune.

În acelaşi spirit, cetăţenii UE care vor beneficia de o ofertă de muncă în Regatul Unit vor trebui să demonstreze cunoaşterea limbii engleze, cu un nivel al salariului fixat prin lege.

Se aplică de la 1 ianuarie pentru studenţi

Începând din ianuarie, studenţii europeni vor avea nevoie de o viză pentru orice sejur universitar mai mare de 180 de zile în Regatul Unit. De asemenea, ei vor trebui să plătească taxe de şcolarizare mai ridicate – de până la patru ori mai mari la medicină sau pentru anumite diplome universitare prestigioase.

UE a prezentat planul B, în cazul în care nu ajunge la un acord post-Brexit cu Marea Britanie. Măsurile vizează şi transportul aerian şi rutier
Potrivit unui studiu al parlamentului britanic, în anul universitar 2018-2019 în Regatul Unit învăţau 143.000 de studenţi din Uniunea Europeană.

În 2015, studenţii străini au injectat 25,8 miliarde lire sterline (29 miliarde euro) în economia Regatului Unit, considerat a doua destinaţie universitară preferată din lume, după SUA.

Ca urmare a Brexitului, studenţii britanici nu vor mai avea dreptul la Erasmus, program care a permis milioanelor de tineri din Regatul Unit să treacă frontierele pentru a studia într-o altă ţară europeană.

Imigraţie

În prezent, aproximativ 1,3 milioane de britanici locuiesc în Uniunea Europeană. În Regatul Unit, peste 4,2 milioane de cetăţeni europeni au depus până la finalul lunii octombrie cereri pentru statutul de rezident. Drepturile lor sunt protejate dacă ei sunt stabiliţi înainte de 31 decembrie 2020.

Situaţia va fi total diferită pentru cei care doresc să emigreze după 1 ianuarie. De exemplu, britanicii care vor dori să se stabilească în Franţa, Spania sau Germania (destinaţiile lor favorite pentru a lucra sau a se retrage la pensie) vor trebui să facă faţă aceloraşi constrângeri ca şi ceilalţi cetăţeni ai ţărilor terţe, fie că este vorba despre asigurare medicală, condiţii de venit sau cerinţe lingvistice.

De partea sa, Regatul Unit va instaura un sistem pe puncte începând din 2021 care va face mai dificilă stabilirea cetăţenilor europeni în această ţară; vor fi luate în calcul vârsta, cunoaşterea limbii engleze şi situaţia resurselor financiare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.