Din 15 mai se activează STAREA de ALERTĂ. Se deschid, cabintele stomatologice și muzeele
Președintele Klaus Iohannis a avut luni o ședință la Palatul Cotroceni privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul și mai mulți miniștri. La finalul întrevederii, Klaus Iohannis a declarat că nu va prelungi starea de urgență, iar din 15 mai va intra în vigoare starea de alertă.
Am analizat mai multe chestiuni și unele dintre deciziile pe care le-am luat sunt de interes.
În primul rând starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret. Și în acest fel data de 14 mai este ultima zi de stare de urgență. Începând din 15 mai pentru a ține epidemia sub control vom intra într-o stare de alertă.
Această stare de alertă este prevăzută de legislația specifică care clarifică cum se acționează în situația unei epidemii.
După 15 mai putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar nu e bine să exagerăm, deplasările să fie necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem.
Deplasările în esență vor fi restricționate pentru a pleca din localitate, cu câteva excepții: în interes de serviciu, probleme medicale, pentru sport individual, mers cu bicicleta. Sporturile individuale vor fi permise, dar cu restricția de a întâlni mai mult de trei persoane.
Relaxarea se va face pas cu pas și fiecare pas va dura 2 săptămâni. Următorul calup de relaxare va veni la începutul lunii iunie.
Din 15 mai vom vea la dispoziție saloanele de îngrijire personală. De asemenea se vor redeschide cabinetele stomatologice și muzeele.