Dental Alliance

Din declaratiile de avere ale ministrilor propusi

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Ana Birchall, care va ocupa fotoliul de ministru al Afacerilor Europene, are cea mai mare avere dintre miniştrii cabinetului Grindeanu.

Are investiţii financiare în străinătate estimate la 23 de milioane de euro, dar şi bani în conturi cu o valoare totală care depăşeşte 230.000 de dolari. Averea este completată de două apartamente în Statele Unite.

Nu este singura care deţine imobile în afara ţării. Sevil Shhaideh, propusă la Ministerul Dezvoltării, are trei locuinţe în Siria. Are şi una în Constanţa. Alexandru Petrescu, şeful Poştei Române şi propunerea de ministru al Economiei, este proprietarul unei case în Anglia. Tot el are şi cele mai mari venituri anuale dintre toţi miniştrii nominalizaţi, de aproape 31 de mii de lei pe lună.

Alţii stau excelent la capitolul depozite bancare, cum este cazul lui Pavel Năstase, nominalizat la Ministerul Educaţiei. Are 11 depozite în lei, euro şi dolari. Totalul: peste 2 milioane de lei, scrie Realitatea.net

Alţii se remarcă prin datorii semnificative la bănci sau către persoane private. Daniel Constantin, nominalizat la Ministerul Mediului, are de rambursat 195.000 de euro şi două credite în lei de 143 de mii de lei. Iar Viorel Ştefan, viitorul ministru al Finanţelor, datorează 110 mii de dolari şi are două credite de 1,38 milioane de lei.

Sunt şi miniştri care acordă împrumuturi. Este cazul lui Sorin Grindeanu, premierul desemnat. El a dat cu împrumut o dată 83.500 de lei şi apoi 20.000 de euro. Unul dintre împrumuturi e acordat unei societăţi comerciale la care soţia sa este acţionar, scrie Digi24.ro.