DIRECTORII DE LA SMUR RĂMÂN NESCHIMBAȚI
Managerul Spitalului Roman a spus că în ceea ce privește ocuparea postului de director îngrijiri medicale s-au respectat prevederile Ordinului 284 din 2007, care stipulează faptul că postul poate fi ocupat de absolvenți ai școlilor postliceale sanitare cu experiență.
Puiu Sârbu, președintele Ordinului Asistenților Medicali și care a făcut parte din comisia de examen pentru postul de director îngrijiri medicale, a spus că legea potrivit căreia acest post ar trebui ocupat de un absolvent al facultății de medicină de scurtă durată, nu a fost promulgată, motiv pentru care Ministerul Sănătății a lăsat ca acest concurs să fie organizat în baza actului normativ din 2007. Dr. Maria Andrici s-a arătat mulțumită de faptul că va face echipă cu foștii colegi, ținând cont că în vechiul mandat a avut cu aceștia o colaborare corespunzătoare. Aceasta a confirmat că în Spitalul Roman există cel puțin 10 asistenți absolvenți ai Facultății de Medicină cu durata de 4 ani, dar că nimeni nu a dorit să se înscrie la concurs, probabil din cauza responsabilităților pe care acest post le presupune.