January 27, 2021

Doi bărbați căutați la nivel național, pentru evaziune fiscală, depistați în Neamț

Doi bărbați din Piatra Neamț, pe numele cărora Tribunalul Neamț a emis mandate de executare a pedepsei închisorii de 6 ani și 2 luni, pentru evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, au fost depistați de polițiști.

La data de 17 decembrie a.c., în baza activităților desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au depistat, în municipiul Piatra Neamț, doi bărbați de 52, respectiv 62 de ani, căutați la nivel național.

Tribunalul Neamț a emis pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, prin care cei doi erau condamnați la 6 ani și 2 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.

În fapt, în perioada octombrie 2011 – ianuarie 2012, în baza unei rezoluţii infracţionale, bărbatul de 62 de ani a emis facturi fictive în numele unei societăți comerciale, prin care atesta livrarea unor mărfuri către alte societăți, în scopul degrevării acestora de plata contribuţiilor la bugetul de stat, creând un prejudiciu de 15.019 lei, respectiv 133.930 de lei. De asemenea, în perioada mai – octombrie 2014, acesta a emis, în numele unei alte societăți, facturi fiscale fictive, prin care atesta livrarea unor mărfuri către o altă societate, în scopul de a o degreva de plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, creând un prejudiciu de 3.046.736 de lei.

Totodată, în luna noiembrie 2011, bărbatul de 52 de ani a emis două facturi în numele unei societăți comerciale prin care atesta, în mod fictiv, livrarea către o altă societate a unor mărfuri, în scopul degrevării acesteia de plata contribuţiilor la bugetul de stat, creând un prejudiciu de  22.512 lei. În baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale, în perioada mai – octombrie 2014 , acesta a emis în numele unei alte societăți facturi fiscale fictive prin care atesta livrarea unor mărfuri către o altă societate, în scopul de a o degreva de plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, creând un prejudiciu de 28.299.623 de lei.

Polițiștii i-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

ȘtiiCă?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.