Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Doi bărbați din Horia au intrat peste un bătrân de 91 de ani din localitate, l-au bătut și i-au luat o sumă de bani

0

La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au efectuat două percheziții domiciliare pe raza localității Horia, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 25 iulie 2019, doi bărbați, de 38, respectiv 45 de ani, ambii din Horia, ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 91 de ani, din aceeași localitate, unde prin exercitarea de violenţe fizice, i-ar fi solicitat o sumă de bani. Totodată, cei doi ar fi răvășit obiectele din incinta locuinței și ar fi sustras 6.000 de lei.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, cei doi urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.