Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Doi polițiști, lucrători în același post de Poliție, total diferiți. Unul a refuzat mita iar celălalt e arestat pentru luare de mită în formă continuată!

0

Doi polițiști din Constanța se situează la polii opuși ai integrității, după ce unul dintre aceștia a refuzat să ia mită, pe când celălalt a fost arestat preventiv, ca urmare a probării unei infracțiuni de luare de mită în formă continuată.

În primul caz, un polițist din cadrul Postului de poliție Valu lui Traian a sesizat la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, faptul că, la data de 15.08.2020, a oprit pentru control, în fața gării CFR Constanța, un autoturism condus de o persoană, ocazie cu care a constatat că autoturismul nu deține asigurare RCA valabilă, motiv pentru care a dispus imobilizarea autoturismului și ridicarea plăcuțelor de înmatriculare. Ulterior, la fața locului s-a prezentat și proprietarul autoturismului care, a doua zi, i-a promis polițistului o sumă de bani pentru a nu aplica sancțiunea contravențională și a-i înapoia plăcuțele de înmatriculare.

Denunțul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, fiind constituită echipa operativă, conducătorul auto fiind prins în flagrant imediat după ce a dat suma de 300 de lei polițistului. În cauză, procurorul a dispus continuarea urmăririi penale faţă de cetățean pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, acesta fiind cercetat sub măsura controlului judiciar.

În cea de-a doua situație, un agent de poliție tot din cadrul Postului de Poliție Valu lui Train, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de luare de mită, după ce ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetuluid e pe lângă Tribunalul Constanța, au probat faptul că a pretins și primit bani și bunuri în mai multe rânduri.

Concret, în perioada mai-septembrie 2019, acesta a pretins și primit de la un martor denunțător, în mai multe tranșe, suma totală de 6.000 de lei și bunuri (băuturi alcoolice și produse alimentare), pentru a-i soluționa favorabil un dosar penal ce viza fapte la regimul rutier.

Mai precis, acesta a pretins și primit banii și bunurile în scopul îndeplinirii unor acte contrare calității sale de organ de cercetare penală (obținerea de acte publice contrafăcute sau audierea unui martor mincinos) și de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere.

Polițiștul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.