Dosar penal pentru un șofer care a condus sub influența alcoolului
La data de 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 15, în localitatea Grințieși.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.