Dosare penale pentru vânzarea petardelor, în urma a peste 50 de controale efectuate de polițiștii nemțeni
În perioada 21-26 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț și cei ai polițiilor municipale și orășenești au acționat pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operațiunile pirotehnice, precum și pentru prevenirea şi combaterea comiterii de infracțiuni, în special furturi din buzunare, în zonele aglomerate, datorită afluxului mare de persoane,. Polițiștii au efectuat peste 50 de controale, la persoane fizice si juridice ce comercializau articole pirotehnice, fiind depistate în flagrant 3 persoane care efectuau operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept. În toate cauzele, au fost întocmite un dosare penale, materialele pirotehnice identificate fiind indisponibilizate.
***
Vă prezentăm un exemplu cu privire la efectele negative, pe care utilizarea improprie a materialelor pirotehnice, o poate avea asupra sănătății.
La data de 26 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați telefonic, de către reprezentanții Spitalului Județean Neamț, cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgențe se află o persoana de sex feminin, care acuză dureri la urechea stângă, provocate de zgomotul unei petarde. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași dată, în timp ce tânăra, în vârstă de 19 ani, din Dobreni, se afla în autoturismul personal, în parcarea unui complex comercial din Piatra Neamţ, având portiera şoferului deschisă, un brbat în vârstă de 48 de ani, din Piatra-Neamț, ar fi aruncat o petardă în interiorul habitaclului autoturismului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, bărbatul de 48 de ani fiind sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 3.000 lei.