Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Două accidente rutiere cu victime în două ore, pe același drum din Doljești

0

La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 207 K, în localitatea Doljești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 28 ani, din Doljești, conducea un motociclu pe Drumul Județean 207 K, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un podeț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tânărului în cauză.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 207 K, în localitatea Doljești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 26 ani, din Doljești, conducea un autoturism pe Drumul Județean 207 K, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul și poarta de acces a unui imobil.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto.

Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Sursa: IPJ Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.