Două adolescente rănite într-un accident rutier în Neamț. Un autoturism s-a răsturnat pe cupolă
Un accident rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 17:50, în satul Săbasa, din comuna Borca, fiind implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.
În urma impactului violent, unul dintre autoturisme s-a răsturnat pe cupolă, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de intervenție de la SVSU Borca, Serviciul de Ambulanță Județean – Punctul de lucru Borca, Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului și polițiștii din cadrul IPJ.
La sosirea salvatorilor, toate cele patru persoane implicate în accident reușiseră să iasă din autoturisme. Două tinere, în vârstă de 16 și 18 ani, au suferit politraumatisme și au fost preluate de echipajele medicale SAJ și SMURD. Ulterior, victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.




