Dental Alliance

Două firme nemțene, au donat pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț trei ventilatoare mecanice

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Două firme nemțene, SC DANLIN XXL și SC AQUA PARC , au donat, pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, prin intermediul Consiliului Județean Neamț, trei ventilatoare mecanice care au ajuns deja la unitatea medicală. Valoarea acestora este de aproximativ 200 000 lei.
Astăzi, am semnat actul de donație și le mulțumesc reprezentanților celor două societăți pentru spiritual civic manifestat.
În această perioadă, când sunt atât de multe probleme în lume, iată că sunt și oameni altruiști! Sunt oameni care se gândesc la semenii aflați în suferință, la necesitățile unităților spitalicești, la nevoia cadrelor medicale de a lucra cu aparatură potrivită!
În numele tuturor nemțenilor ale căror vieți vor fi salvate prin intermediul acestor ventilatoare mecanice, le mulțumesc reprezentanților celor două firme!
De asemenea, le mulțumesc tuturor celor care pe perioada pandemiei au donat din puținul lor pentru spitalele din Neamț sau pentru cetățenii care aveau nevoie de un ajutor!
Știu că împreună vom reuși să depășit toate greutățile acestor vremuri!
Ionel Arsene

Președinte, CJ Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.