Două foste cinematografe din Moldova vor fi reabilitate cu bani de la Ministerul Lucrărilor Publice
Dacă în alte vremuri vechile cinematografe erau loc de întâlnire, socializare şi motiv de divertisment, în ziua de astăzi ideea unei proiecţii de film e asociată mai degrabă cu mersul la mall. În comunităţile mai mici există însă în continuare acele spaţii vechi, ajunse acum în paragină. Guvernanţii vor să schimbe asta. Aproape 40 de săli de cinema vor fi reabilitate, modernizate sau chiar construite la nivel naţional de către Ministerul Lucrărilor Publice. Judeţele din Moldova vor beneficia de cele mai mari investiţii de până acum.
În ultimii ani marile centre comerciale au acaparat sălile de cinema, iar oraşele mici sunt cele mai afectate de această schimbare, pentru că au rămas fără cinematografe. De ani buni, sălile arhipline odinioară au ajuns locuri de dormit pentru oamenii străzii sau focare de infecţie.
În localităţile Ştefăneşti şi Truşeşti din Judeţul Botoşani ruinele a două cinematografe vor fi refăcute cu bani de la Ministerul Lucrărilor Publice. Cele doua săli de cinema vor fi reabilitate si extinse şi vor fi dotate cu aparatură de ultima generatie.
Suma totală la care se ridică investiţiile pentru cinematograful din Truşeşti este de 68 de milioane de lei.
În total, 38 de săli de cinema vor fi reabilitate, modernizate sau construite în 19 județe din țară a potrivit unui proiect anunțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.