Dental Alliance

Dragoș Chitic – Primar PNL Municipiul Piatra Neamț – Consilierii locali PSD Piatra Neamț critică deciziile luate de Guvernul PSD!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Datoria noastră este să respectăm legislația în vigoare. Drept urmare propunerea de majorare a tarifului pentru serviciul de colectare, transport si depozitare a deșeurilor, aflată pe ordinea de zi a sedinței de consiliu Local din data de 8 ianuarie 2020, a fost introdusă ca urmare a unei Hotărâri de Guvern luată de Executivul PSD, condus de Viorica Dăncilă. HG 74/2018 a fost emisă în anul 2018 și prevede majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor de la 30 lei/tona la 80 lei/tona, începând cu data de 1 ianuarie 2020. 

Astfel, în urma acestei decizii aberante și nocive a fostului guvern PSD,  toate primăriile din țară sunt obligate să aplice noul tarif de depozitare a deșeurilor, în prețul pe care îl plătesc cetățenii.

Consilierii locali PSD de la Piatra Neamț, în manieră populistă și ipocrită, au criticat astăzi această măsură, care de fapt aparține partidului din care fac parte. Practic consilierii PSD Piatra Neamț critică punerea în practică a legislației stabilite de propriul partid atunci când se afla la guvernare.

Deși guvernul eșuat PSD a legiferat prin HG 74/ 2018 o creștere a tarifului de depozitare a deșeurilor, atenție, cu 267%, de la 30 lei/tona la 80 lei/tona, printr-o bună organizare și eficientizare a acestui serviciu am găsit soluții ca la Piatra Neamț să avem, începând cu 1 ianuarie 2020, un tarif pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor la un nivel rezonabil de 10.1 lei+ TVA / mc. 

Comparativ, tarifele de la 1 ianuarie 2020 pentru acest serviciu în alte localități din țară  sunt mai mari decât la Piatra Neamț: Iași 10.92 lei, Cluj- Napoca 10.38 lei, Alba Iulia 11.00 lei, Botoșani 11.26 lei,  Târgu Neamț 11.57 lei, Reșita 12.8 lei, Buzău 12.54 lei ( tarife fără TVA).

Ne dorim  tarife rezonabile pentru cetățeni la toate serviciile publice și am reușit, în perioada mandatului meu de primar, împreună cu echipa liberală din administrația publică pietreană să oferim acest lucru populației. 

Însă, din păcate, efectele guvernării dezastruoase a PSD, prin unele măsuri nocive introduse în legislația adoptată de fostul guvern, se resimt și astăzi la nivelul întregii țări. La Piatra Neamț am reușit să minimizăm efectele actului normativ emis în anul 2018 de PSD  și datorită faptului că ne-am preocupat ca peste 60 % din cantitatea de deșeuri colectate să fie valorificată și reciclată pentru a nu ajunge la groapa de gunoi și a reuși, astfel, să menținem un tarif rezonabil pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor.

Dragoș Chitic – Primar PNL Municipiul Piatra Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.