Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

După ce și-a bătut mama, un bărbat din Dulcești a încălcat și ordinul de protecție. A fost reținut, pentru 24 de ore.

0

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulceşti au reținut pentru 24 de ore un bărbat din localitatea Dulceşti, bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu.

Din cercetări a reieșit că, la data de 23 iunie a.c., un bărbat de 33 de ani s-ar fi deplasat la locuinţa mamei sale unde, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violenţă asupra acesteia, totodată distrugând mai multe geamuri şi ameninţându-o cu acte de violență.

Astfel, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, prin care acesta a fost obligat să părăsească locuinţa comună și să păstreze o distanţă de minim 150 de metri faţă de mama sa și locuința acesteia.

La data de 25 iunie a.c., bărbatul ar fi încălcat obligațiile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu prin faptul că ar fi pătruns atât în curtea cât şi în locuinţa mamei sale.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.