Dental Alliance
April 30, 2024

E85 va avea un tronson de testare a sistemului 2+1 alternativ. CNAIR: “2+1 pe DN2 nu e fezabil!”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Drumul Național DN2 (E85) este unul dintre cele mai periculoase din țară – asta mai ales din cauza faptului că, deși șoseaua are doar o bandă pe sens, mulți șoferi folosesc neregulamentar acostamentul mai larg drept banda 1, vitezele practicate sunt mari și multe depășiri sunt periculoase. De câțiva ani a existat o presiune din partea societății civile pentru a spori siguranța pe actualul DN2 și implementarea unui sistem de circulație 2+1 alternativ. Primul astfel de tronson-test va avea circa 9 kilometri și Compania de Drumuri a precizat la solicitarea HotNews.ro exact unde va fi implementat. Cu toate acestea, sensurile de circulație nu vor fi separate fizic printr-un parapete, ci prin spațiu liber lat de un metru. 

DN2, este, într-adevăr, unul dintre cele mai circulate drumuri din România, făcând legătura între nordul țării și capitală. Pe această șosea, denumită în presă și “șoseaua morții” se desfășoară atât trafic greu, cu multe mașini de mare tonaj, cât și trafic ușor, ceea ce duce la folosirea benzilor de urgență ca bandă de circulație, altfel șoferii de automobile pot rămâne zeci de minute in spatele unui TIR. De-a lungul anilor, pe E85 s-au produs nenumărate accidente, cu mult prea multe victime omenești.

Există voci care susțin că implementarea unui sistem folosit în alte țări ar fi o idee bună. Sistemul 2+1 alternativ constă în 3 benzi de circulație, iar banda din mijloc să fie folosită ca bandă pentru depășire alternativ pentru fiecare din cele două sensuri de mers. Alternanța are urma să aibă loc la 1,2 – 3 km în functie de situatia din teren. 

Compania de Drumuri susține, într-un răspuns la solicitarea HotNews.ro, că realizarea unui sistem 2+1 pe actualul DN2 lărgit nu ar fi fezabilă pentru că platforma drumului ar fi cu un metru prea îngustă. Chiar și așa, CNAIR precizează că va lansa un proiect pilot 2+1 alternativ pe circa 9 km începând de la pădurea Sinești și până în următoarea localitate, Movilița, însă nu va instala un parapete despărțitor, ci va lăsa o zonă „mediană” liberă, doar cu marcaj, mai scrie HotNews.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.