Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Editorial – Vor ieși românii la vot de două ori într-un singur an?

0

Anul 2019 este unul aglomerat, din punct de vedere electoral. Pe lângă alegerile pentru europarlamentari, înspre sfârșitul anului vom alege și președintele României, pentru următorii cinci ani.

Însă, la nivel de comunități nici și medii, politica se reduce la discuții pe bancuța din fața porții. Bătrâneii își expun opiniile bazate pe ce aud la televizor sau la radio, fără să aibă opinii proprii. Acești oameni sunt direct influențați de opiniile altora, pentru că “dacă a zis la televizor, apoi așa trebuie că e…”

Ajungem în situația în care cei informați nu se prezintă la urne, tocmai pentru că sunt informați și sunt fie dezamăgiți, fie scârbiți de variantele dintre care trebuie să aleagă. Iar cei care chiar merg să voteze, în mare parte habar nu au ce anume votează, fiind – așa cum am spus – influențați de opiniile celor care – pentru ei – reprezintă un pol de autoritate media. În felul ăsta un moderator TV își impune propriile păreri politice asupra masei de votanți, voit, sau neintenționat.

Câteodata, însă, așa cum s-a întâmplat în cazul Referendumului pentru Familie, planetele se aliniază și această neștiință, combinată cu lipsa de interes pentru vot plus dorința de a boicota voit procesul, duce la rezultate care ar trebui să dea de gândit nu doar electoratului, ci și candidaților. Opțiunea masei de votanți ESTE, la final, cea care decide ce se va petrece în țară în următorii ani.

Anul 2019 nu este unul neaparat aglomerat electoral, cu două evenimente importante: europarlamentarele – despre care cei aflați la vârsta primului vot nu prea au idee cu ce se mănâncă iar majoritatea celor care au experiență, ca votant, e prea puțin interesată de liste și candidați iar la sfârșitul anului, alegerile prezidențiale, despre care deocamdată, prea puțin s-a vorbit. De fapt, întrebând tinerii dacă știu când anume vor alege președintele României, sau cât durează un mandat prezidențial, am aflat că aceștia (repet: cei aflați la primul vot din viața lor) habar nu au ce și cum. De altfel, mulți mi-ai și răspuns că ei nu știu dacă vor ieși să voteze, tocmai pentru că nu vor să voteze “greșit“. Dintre persoanele cu mai multe ștampile pe buletin, mulți mi-au spus că “orice ar vota, oricum nu va fi bine” și că alegerile se rezumă la “pleacă ai noștri, vin ai noștri“.

Concluzia este că, deși în școli se fac multe materii, care ar trebui să pregătească tinerii pentru viață, se pare că lipsește una deosebit de importantă. Acea materie care să explice, pe îndelete, procesul democratic al votului, precum și importanța acestuia.

Dintre voi, la aceste două rânduri de alegeri, câți vor ieși la urne?

Cristian FOGHEL - editorialist

Am lucrat multă vreme în mass-media. Radio, presă scrisă, TV. Timp de 2 ani am scris pe blogul personal guralaureche.blogspot.ro, în paralel cu realizarea emisiunii cu același titlu (GuraLaUreche - emisiune cu și despre blogeri, user generated content), apoi am trecut pe platforma romașcani.ro după care, timp de 6 ani am scris pe blogul personal cristianfoghel.ro.

Editorialele scrise pe roman24.ro nu sunt altceva decât opiniile mele personale. Dacă sunteți, sau nu, de acord cu ele, puteți să îmi spuneți, folosind simbolurile de mai jos. Aștept să comunicăm!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.