EFECTELE CANICULEI: LA SPITAL, PACIENTII STAU CU CEARCEAFURI UDE IN GEAMURI. SUTE DE PACIENTI LA CPU
Canicula manifestată la nivelul întregului teritoriu al României și efectele acesteia au determinat autoritățile centrale și locale să declare cod roșu de procedură specială. Un asemenea cod a fost instituit în aceste zile și la Spitalul Municipal de Urgență Roman, respectiv Centru Primire Urgențe (CPU). Conform declarațiilor medicului de gardă, dr. Maria Drăgan, prin CPU Roman, în aceste zile de caniculă, au trecut nu mai puțin de 358 de persoane, cu diverse diagnostice.
În perioada 29 iunie-1 iulie, perioadă de cod roșu, prin CPU au trecut 358 de pacienți, cu tot felul de diagnostice, dintre care cu lipotimii (stare de leșin n.r) au fost diagnosticați 10 pacienți.
Doi pacienți au prezentat simptomatologie de insolație. Un singur pacient, dintre cei cu diagnosticul amintit, a necesitat internarea, din cauza faptului că prezenta afecțiuni asociate. Restul pacienților au fost dirijați spre domiciliu, după admnistarea intravenoasă a unor perfuzii.
O altă problemă nerezolvată la Spitalul Municipal de Ugență Roman o constituie căldura din multe secții expuse însoririi excesive, perioade în care saloanele sunt transformate în veritabile saune, acoperirea geamurilor cu cerșafuri ude fiind o metodă practicată în unele secții în care nu s-a reușit montarea aparatelor de aer condiționat, fără prea mare eficiență, însă.
“Nu în toate saloanele și pe toate secțiile am reușit să avem montate aparate de aer condiționat” a recunoscut, cu onestitate, dr. Oana Onu, directorul medical al SMUR