ELEVII AU INTRAT ÎN FEBRA BACULUI DE TOAMNĂ
Luni, 21 august, 348 de absolvenți ai liceului, din județul Neamț, care nu au promovat examenul de Bacalaureat în prima sesiune, au intrat la prima probă scrisă a acestui ”examen de maturitate”. Dacă inițial s-au înscris 437 de candidați, 88 dintre aceștia s-au răzgândit și nu au mai ajuns la prima probă scrisă, aceea de Limba și literatura Română.
”Din păcate un elev a fost eliminat din examen la Centrul Vasile Conta din Târgu Neamț, din cauza faptului că asupra lui profesorii supraveghetori au identificat aparatură electronică de recepționat”, a declarat inspectorul general adjunct Ioan Milea, președintele Comisiei de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie.
Pentru sesiunea din toamnă la Limba și literatura română elevii au avut de rezolvat varianta 2, în care au avut ca o primă cerință de răspuns la mai mulți itemi (cerințe de rezolvat n.r), pe baza poeziei ”Elegie” a lui Ion Pilat, pentru care vor primi 30 de puncte. La cel de al II-lea subiect candidații au avut de redactat un text argumentativ despre importanța toleranței în relația de prietenie. Subiectul al III-lea îi punea pe elevi în situația de trata viziunea despre lume într-un text narativ, la alegere, din opera lui Liviu Rebreanu sau a lui Camil Petrescu.
Conform calendarului de desfășurare a examenului de Bacalaureat în 22 august elevii care au studiat într-o limbă aparținând minorităților naționale vor susține examen la limba maternă.
Pe 23 august se va susține proba obligatorie a profilului. În 24 august se va susține proba la alegere a profilului și specializării. între 25 și 28 august va avea loc evaluarea competențelor lingivistice, comunicare orală la Limba română. În 28 august vor fi evaluate competențele lingvistice la limba maternă (oral). În zilele de 29 și 30 august vor fi evaluate competențele digitale ale candidaților.
În 30 și 31 august candidații vor face dovada cunoștințelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, acesta fiind și ultima probă a examenului de Bacalaureat din sesiunea de toamnă. În 1 septembrie se vor afișa primele rezultate până la ora 16,00, cei nemulțumiți putând depune contetestații între orele 16 și 20. Între 2 -5 septembrie vor fi rezolvate contestațiile. Pe 6 septembrie vor fi cunoscute rezultatele finale. (Flora ORDEAN)