Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Eugen Țapu-Nazare, PNL Neamț: ”Este o greșeală să crești taxele și impozitele în perioade de criză”

0

Partidul Național Liberal rămâne în continuare un partener fidel al mediului de afaceri. Am reiterat acest angajament ferm în cadrul întâlnirilor cu oamenii de afaceri din Roman, Piatra Neamț și zonele metropolitane aferente fiecărei localități, întâlniri la care a participat, alături de membri din conducerea PNL Neamț, și Lucian Heiuș, președintele ANAF. 

PNL susține în continuare cota unică, mai ales că două țări vecine, Ungaria și Bulgaria, au acest sistem de impozitare, iar renunțarea la cota unică, așa cum dorește PSD, ar pune în pericol investițiile străine din România, atrase de predictibilitatea și facilitățile fiscale din țările vecine. 

 

Câtă vreme PNL se va afla la guvernare, nu va fi introdusă nicio taxă suplimentară calculată pe cifra de afaceri, după schema anunțată de către PSD. O nouă taxă ar fi o povară fiscală care va speria investitorii, iar interesul unui partid responsabil, așa cum este PNL, este atragerea investitorilor, nicidecum descurajarea acestora. De altfel, orice taxă aplicată companiilor duce la creșterea prețurilor produselor și serviciilor, care se adaugă tăierilor salariale și concedierilor pentru că firmele ar fi sufocate de poveri fiscale. Încercări similare în guvernările anterioare nu au făcut altceva decât să creeze panică în rândul oamenilor de afaceri, unii dintre ei renunțând la investiții directe în România. 

Predictibilitatea pe termen mediu și lung, un regim al taxelor și impozitelor atractiv pentru investitori, precum și investițiile masive în economie, reprezintă singurele soluții sustenabile mai ales în această perioadă de criză. Este o greșeală imensă să mărești taxele și impozitele. Dacă nu se pot micșora, acestea trebuie înghețate, nicidecum mărite, pentru că efectele majorării se răsfrâng în mod negativ asupra economiei și afectează fiecare român.  

Eugen Țapu-Nazare

Președintele Comisiei de antreprenoriat și turism, din Senatul României

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.