Dental Alliance
April 24, 2024

Eugen Țapu-Nazare (PNL): USR și-a bătut joc de Autostrăzile Moldovei

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Rând pe rând, bulele de săpun ale USR încep să se spargă. O recentă informare a Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră din România (CNAIR) arată, din păcate, dezinteresul major al fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), față de infrastructura Moldovei. 

Informațiile oficiale de la CNAIR demonstrează, negru pe alb, că pe niciun tronson din autostrăzile Moldovei nu s-au făcut pași semnificativi, aspect pe care eu însumi l-am semnalat de mai multe ori. Practic, în perioada în care a fost ministru, Cătălin Drulă a fost mai degrabă preocupat de studii de fezabilitate, analize de tot felul, așa-zise întâlniri de progres și ședințe de birou, în vreme ce niciun utilaj nu a intrat efectiv pe tronsoanele autostrăzilor din Moldova. Astăzi, ca urmare a lipsei de implicare a fostului ministru Drulă multe dintre termenele asumate au fost depășite, iar estimările oficiale spun că, mai devreme de 2026, nu se va finaliza niciunul dintre cele șapte tronsoane de autostradă, prevăzute să lege regiunea Moldova de restul țării. 

Prin comparație, în perioada în care a fost ministru al Transporturilor, liberalul Lucian Bode a deblocat construcția Șoselei de Centură a Bacăului, parte din Autostrada A7, iar întregul obiectiv a fost finalizat cu circa 12 luni mai devreme decât termenul asumat prin contract. 

Dezvoltarea Regiunii Nord-Est, una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană, și, implicit, bunăstarea locuitorilor ei, depind de infrastructură. Orice amânare nejustificată în construcția autostrăzilor Moldovei este o condamnare la sărăcie!

 

Senator Eugen Țapu-Nazare

Chestor al Senatului României

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.