Eveniment cultural deosebit la Biblioteca George Radu Melidon
Am participat în această seară, la Biblioteca George Radu Melidon, la un eveniment cultural deosebit, un nou concert din seria „Meridiane Muzicale Tematice”, coordonat de pianistul Bogdan Măndășescu. Tema abordată, genuri şi ritmuri nord-americane, ne-au provocat pe toți cei prezenți să descoperim piese interesante, unice prin ritm și versuri. �
Într-o bibliotecă plină de spectatori, singurele sunete care s-au auzit la finalul fiecărui act artistic, interpretat de Ionela Mardare – mezzosoprană, Bogdan Măndășescu – pian și Ionuţ Baciu – chitară, au fost aplauzele neîntrerupte.
A fost o seară frumoasă, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de împlinirea a 110 ani de la naşterea pianistului, dirijorului și compozitorului romaşcan Sergiu Celibidache (28 iunie 1912, Roman, Neamț – 14 august 1996, Franța), cetăţean de onoare al municipiului Roman, iar frumoasele încăperi ale Bibliotecii Municipale au fost traversate de adevărate „meridiane muzicale”.
Îi felicit pe organizatori, le mulțumesc pentru invitație, așteptând cu interes continuarea acestui proiect deosebit!
Primar Leonard Achiriloaei