FAMILIE SUSPECTATĂ A SE FI INTOXICAT CU CIUPERCI
Duminică 5 noiembrie, la orele 12,00 a fost adusă la Centrul de Primire Urgențe de către Ambulanța cu asistent o familie alcătuită din mamă, tată și trei copii, din comuna Barticești cu diagnosticul de intoxicație cu ciuperci. Copiii au vârste de 12 ani, 6 ani, respectiv un bebeluș de trei săptămâni, alăptat de mamă. Conform diagnosticului la internare, membrii familiei au mâncat ciuperci cumpărate de la un magazin.
”Deși inițial au fost diagnosticați ca având intoxicație cu ciuperci, simptomatologia și evoluția ulterioară nu confirmă acest diagnostic, motiv pentru care au fost încadrați ca și indigestie. Când s-au prezentat la Spital aveau grețuri și vărsături. Analizele efectuate la spital nu au confirmat faptul că ar fi avut halucinații specifice intoxicației cu ciuperci. În momentul de față cei trei copii au fost internați la Secția de pediatrie, pentru a fi ținuți sub observație, iar părinții la Secția Medicală”, a precizat dr. Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Purtătorul de cuvânt al DSP, dr. Mirela Grădinaru a spus că în asemenea situații la declanșare a unei anchete se ține seama de diagnosticul rezultat în urma investigațiilor făcute la Laboratorul de analize. În cazul în care se confirmă că persoanele respective au făcut indigestie de la consumul de ciuperci, este anunțată și Direcția Sanitar Veterinară și de Siguranță a Alimentelor și împreună se declanșează o anchetă, pentru a opri de la comercializare alimentul incriminat a fi produs indigestia în cauză.
Dr. Sorin Ulea, de la Direcția Sanitar Veterinară și de Siguranță a Alimentelor a precizat faptul că în cazul în care Direcția de Sănătate Publică le va aduce la cunoștință cazul, inspectorii instituției vor declanșa o anchetă pentru a vedea de la care magazin au fost cumpărate ciupercile respective și se vor lua măsurile în consecință, de oprire de la vânzare, în cazul în care se confirmă toxicitatea acestora. (Flora ORDEAN)