Fără permis, a furat o mașină neînmatriculată și a plecat la plimbare
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ștefan cel Mare au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 24 de ani, din Dulcești, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Investigațiile au relevat faptul că, în noaptea de 14/15 august 2021, tânărul ar fi sustras de pe un teren neîmprejmuit din comuna Ştefan cel Mare, o autoutilitară radiată, din 29 mai 2018, ale cărei chei erau în interior.
Ulterior la data de 15 august a.c, acesta ar fi condus autoutilitara în comuna Bodeşti, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost integral recuperat.
În baza probatoriului administrat, la data de 18 august 2021, față de tânărul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.