Femeie de 85 de ani din Roman salvată de pompieri
Prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament din municipiul Roman.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au pătruns prin fereastra unei camere, în interiorul apartamentului situat la al doilea etaj dintr-un bloc de locuințe din Aleea Tudor Vladimirescu. Pompierii au găsit în interiorul apartamentului o femeie în vârstă de 85 de ani, conștientă.
Paramedicii i-au acordat asistentă medicală persoanei, aceasta refuzând transportul la spital.