Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Firmele de pază din Neamț luate la puricat: au fost descoperite lipsuri. Doi agenți dormeau…

0

În noaptea de 11 spre 12 martie a.c., polițiștii de ordine publică, din mediul urban și rural, au acționat pe linia verificării modului de executare a serviciului de pază, la unitățile asigurate cu pază umană, din județul Neamț. Polițiștii au verificat peste 150 de obiective la care este obligatorie organizarea unui dispozitiv de pază. Cu această ocazie a fost verificată respectarea consemnului general și particular al postului de pază, fiind realizate și testări ale respectării timpilor de intervenție, fiind verificați, în total, peste 170 de agenți de pază.

La obiectivele verificate au fost constatate deficiențe, constând în lipsa dotărilor sau portul incomplet al uniformei sau dotărilor. De asemenea, doi dintre paznicii verificați de polițiști au fost găsiți dormind în timpul serviciului, fapt pentru care a fost sancționați contravențional conform Legii 333/2003.

***

Reamintim că operatorii economici au obligația de a prezenta o analiză de risc la securitatea fizică, întocmită de persoane autorizate, conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, în baza căreia sunt stabilite cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria din care face parte agentul economic, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru. De asemenea, conform HG 301/2012, actualizarea planului de pază este obligatorie, cu avizul de specialitate al poliției, oricând se aduc modificări ale suprafeței, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului de servicii de pază.

Implementarea și respectarea măsurilor de securitate stabilite prin analiza de risc este benefică atât pentru protejarea patrimoniului agenților economici, cât și pentru clienții acestora, prin creșterea gradului de siguranță în perioada petrecută în incinta societăților comerciale în cauză. În privința modului de asigurare contra efracției al societăților comerciale dar și al beneficiarilor persoane fizice, polițiștii nemțeni recomandă montarea de sisteme de supraveghere video și sisteme electronice anti-efracție, un plus de siguranță pentru limitarea pagubelor și prinderea autorilor fiind adus în situația conectării sistemului la dispecerate ale unor firme de pază.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.