Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Florentina Luca Moise: Peneliștii au pus cruce dublării alocațiilor

0

„Păcat că liberalii nu sunt conștienți de mâhnirea care s-a adunat în sufletele copiilor, care de la începutul anului au așteptat dublarea alocațiilor, iar în septembrie au aflat că acest drept nu li se mai acordă“, a declarat profesor Florentina Luca Moise, candidat al PSD Neamț la Senatul României

Decizia președintelui țării de a trimite la reexaminare legea în baza căreia alocațiile ar fi trebuit dublate a stârnit o mare emulație printre copiii României, care la începutul acestui an au aflat că acest venit se va dubla, iar când acest lucru ar fi trebuit să se întâmple, guvernanții l-au amânat.

„Păcat că liberalii nu sunt conștienți de mâhnirea care s-a adunat în sufletele copiilor, care de la începutul anului au așteptat dublarea alocațiilor, iar în septembrie au aflat că acest drept nu li se mai acordă. Cel mai mare păcat este să dezamăgești un suflet nevinovat“, a declarat profesor Florentina Luca Moise, candidat al PSD Neamț la Senatul României.
Klaus Iohannis a transmis spre reexaminare legea, fiind susținut de către senatorii PNL și USR, care au blocat dezbaterea ei. În felul acesta legea nu a putut intra în vigoare.

Din păcate, guvernanții au găsit bani pentru a-i transmite, în contextul unei rectificării bugetare, către primari din teritoriu membri ai partidului lor. Fondurile alocate primăriilor liberale sunt, de fapt, o plată sub acoperire pentru desfășurarea campaniei electorale.
„Cu o asemenea atitudine, cum ar mai putea avea românii încredere în PNL? Cum să mai crezi că în 2021 nu vor crește taxele și impozitele, pentru care garantează acum că le vor păstra la nivelul actual? Avem precedentul! Nu au făcut nimic din cât s-au angajat! Tot ce i-a interesat a fost să își protejeze clientela de partid, să deruleze afaceri proprii și în interesul PNL.

I-au lăsat de izbeliște pe copii, dar au găsit bani pentru a putea reduce taxele pentru bănci și marile corporații din asigurări sau energie. De asemenea, au găsit bani pentru creșterea bugetelor serviciilor secrete. Minciuni și șmecherii liberale, de care românii s-au săturat demult. Acum, rândurile victimelor PNL s-au îngroșat semnificativ, cu peste 3,5 milioane de suflete, ale copiilor care au sperat în alocații duble și au primit o majorare de câțiva lei, pe care au primit-o după 9 luni de așteptare.

Românilor le-a ajuns cuțitul la os și pe 6 decembrie, prin votul fiecăruia dintre noi trebuie luată decizia schimbării“, a mai spus profesoara Florentina Luca Moise.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.