Fost director adjunct al APIA, trimis în judecată pentru luare de mită
Fostul director general adjunct al APIA Bogdan Dumitrașcu a fost trimis în judecată pentru luare de mită, a anunțat joi DNA.
Potrivit procurorilor DNA, în 10 decembrie 2021, Bogdan Dumitrașcu, la data faptei director general adjunct al APIA, ar fi pretins de la o persoană suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul instituției și, ulterior, să o transfere la o agenție județeană, situație ce o avantaja din punctul de vedere al domiciliului.
Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remiși în două tranșe, respectiv înainte și după angajare.
Procurorii arată că, în 21 decembrie 2021, inculpatul ar fi primit o primă tranșă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
(sursa: Mediafax)