Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Fost ministru al comunicațiilor, trimis în judecată pentru spălare de bani

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

SANDU GABRIEL, la data faptei ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, inculpatul Sandu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la doi oameni de afaceri suma de 2.196.035 euro pentru a face demersurile necesare ca firmele acestora să încheie un contract de închiriere licențe Microsoft cu Guvernul României (comunicat nr. 572/VIII/3 din 24 martie 2015 – în această cauză Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, prin decizia penală nr. 162 din 03.10.2016, a hotărât condamnarea inculpatului Sandu Gabriel și a trei persoane la pedeapsa închisorii cu executare).

La solicitarea inculpatului Sandu Gabriel, în baza unor contracte de consultanță ce atestau operațiuni comerciale fictive, suma respectivă de 2.196.035 euro ar fi fost transferată în contul unei societăți comerciale controlate de acesta.

În perioada 24 august 2010-13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor primiți în condițiile descrise mai sus, inculpatul Sandu Gabriel ar fi dispus transferul acestora, prin intermediul unor companii cipriote, în conturile a două societăți din România.

Prin acest mecanism, inculpatul ar fi încercat să creeze aparența că suma respectivă ar reprezenta de fapt o investiție pe teritoriul României a companiilor din Cipru.

Cu privire la suma de 2.196.035 euro, ce a făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor din prezenta cauză, nu se mai poate dispune confiscarea specială având în vedere faptul că, prin decizia penală amintită mai sus, s-a dispus confiscarea aceleiași sume de la inculpat cu titlu de folos necuvenit (sumă ce a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv).

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți De Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.