Dental Alliance

Fostul șef al secției de ortopedie Roman, doctorul Abu-Alika Abdalla are voie să profeseze, chiar dacă este cercetat pentru luare de mită

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Dr. Abu-Alika Abdalla, șeful secției de ortopedie din cadrul Spitalului Roman, a obținut ieri 7 octombrie, dreptul de a profesa, chiar dacă este cercetat pentru luare de mită. Plasat sub control judiciar pentru 60 de zile din momentul în care a fost prins în flagrant 24 septembrie, medicul nu mai avea voie să profeseze.

El a făcut o acțiune în instanță și a solicitat să fie lăsat să activeze ca medic ortoped, iar judecătorii i-au admis cererea, cu mențiunea că își poate exercita profesia doar în spitalele private, nu în cele de stat.

Conform declarației de avere publicată pe situl unității spitalicești, acesta deține două terenuri, unul de 1.400 mp obținut prin cumpărare, în 2007, celălalt de 5.000 mp, ca moștenire. Deasemenea este proprietar a patru imobile, trei în Piatra Neamț și unul în Tarcău. cele din Piatra Neamț au fost obținute prin cumpărare iar cel de la Tarcău, prin finanțare. La capitolul auto, familia medicului stă mai rău. Medicul a trecut pe declarația de avere două autoturisme, un Renault din 2007 și un Ford din 2006. Medicul mai are trei conturi bancare, unul cu 1.500 de lei, al doilea cu 100.000 de lei și un al treilea cu 14.500 de euro (bani proveniți din vânzarea unui imobil moștenire de la tata – se arată în declarația de avere.)

Bineînțeles că oamenii se întreabă de ce a fost nevoie ca medicul să bage în buzunar 500 de lei, când veniturile anuale nu sunt deloc de lepădat? Tot în declarația de avere se arată că doar de la Spitalul Municipal Roman, medicul Abu-Alika Abdalla încasa 198.421 de lei anual, venituri completate de sumele realizate de soția sa la cabinetul stomatologic.

Vă reamintim că medicul Abu-Alika Abdalla a primit cetățenia română în 1997 după ce, în 1985 a venit în România din Regatul Iordaniei, pentru a studia medicina. Medicului i s-a deschis un dosar penal pentru luare de mită. Dr. Abu-Alika Abdalla a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care are interdicția de a profesa ca medic ortoped.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.