Dental Alliance

Alegeri 2024

November 13, 2024

George Lazar, presedintele PNL Neamt: “România Educată”, în dezbatere cu nemțenii

0

În zilele de 11 şi 12 august am luat parte, alături de domnul senator Eugen Tapu Nazare şi domnul deputat Laurențiu Leoreanu la o serie de dezbateri care au avut loc în tot județul Neamț, asupra proiectului de țară “România educată”!

Proiectul, inițiat de preşedintele României, excelența sa, domnul Klaus Iohannis şi asumat de domnul premier Nicolae Ciucă şi de domnul ministru al educației, Sorin Cîmpeanu, este primul proiect major de reformă a învățământului din ultimii 32 de ani, care va impacta cu adevărat dezvoltarea multor generații viitoare de acum înainte.

📍Ne-am întâlnit în oraşele Bicaz, Târgul Neamț, în municipiul Roman şi municipiul Piatra Neamț cu sute de cadre didactice, profesori, directori de unități de învățământ, învățători şi educatori, dar şi reprezentanți ai comitetelor de părinți şi ai consiliilor de elevi pentru a dezbate cât mai transparent proiectul noii legi a educației.

🗣Au fost discuții binevenite şi trebuie să apreciez că s-au punctat foarte multe aspecte pozitive ale proiectului în forma sa inițială; desigur, au existat şi propuneri din partea celor prezenți, propuneri care vor ajunge, negreşit, pe masa de lucru a domnului ministru Sorin Cîmpeanu şi a domnilor parlamentari pentru a fi incluse în forma finală a acestui proiect de țară de dimensiuni uriaşe pentru dezvoltarea învățământului românesc.

România educată este un proiect major de reformă. Avem nevoie de profesionalism, cheia către o creştere economică naturală şi de stabilitate, de pilonii unei societăți trainice, care nu se pot fundamenta altfel decât prin educaţie de calitate.
Un popor educat, pe termen mediu şi lung este un popor prosper, care produce elite naționale şi internaţionale şi oferă garanțiile unui viitor sigur pentru generațiile care vin.

📌 Câteva aspecte esențiale pe care le-am remarcat şi care sunt cheia dezvoltării durabile a societății româneşti prin educație:
Noua lege a educației pune în centru procesului de învățare elevul şi progresul acestuia, ceea ce este un lucru esențial.
Tinerii de astăzi sunt viitorul de mâine. Investind în educație, investim într-o Românie a perfornanței şi a rezultatelor.

Creşterea alocării bugetare pentru învățământul preuniversitar este, de asemenea, o inițiativă foarte bine venită, pentru că ridică nivelul salarial al cadrelor didactice, redându-le acestora respectul cuvenit pentru munca şi dedicarea lor în acest demers amplu de a educa generațiile care vor schimba România în bine.
Este foarte utilă, de asemenea, introducerea consilierilor care urmăresc progresul educațional al elevilor şi care îi îndrumă să aleagă cele mai potrivite opțiuni de continuare a studiilor, fie că este vorba despre învățământul universitar sau cel dual.
Găsesc foarte necesară orientarea elevului către specializarea care i se potriveşte, pentru că alegerea corectă îi garantează o carieră şi o sursă de venit într-un domeniu care îi pune în valoare abilitățile şi în care va da randament.

Mă bucur că accentul cade şi asupra învățământului dual. La capitolul muncitori calificaţi România este, în acest moment, deficitară cu 700.000 de angajaţi. Acest fapt ne obligă să importăm anual forță de muncă necalificată din Vietnam, Nepal, Sri Lanka şi lista nu se termină aici.
Dezvoltarea învățântului dual va genera muncitori calificați, care se vor bucura de locuri de muncă stabile şi salarii motivante încă de la ieşirea de pe băncile şcolii.

🔝Sunt multe lucruri bune de evidențiat în cadrul proiectului legii şi mă bucur că am avut ocazia să dezbatem, alături de nemțeni, care sunt standardele unei legi a educației performante, care să reflecte, în egală măsură nevoile elevilor, ale cadrelor didactice şi să producă efecte de viitor la nivelul societății româneşti.

Au fost discuții de substanță, analize amănunțite şi comentarii foarte relevante pentru temele abordate şi le mulțumesc tuturor celor care au participat la aceste întâlniri.

Meritele pentru acest proiect de o importanță incontestabilă sunt, desigur, ale excelenței sale, domnul preşedinte al României, care a dat startul acestui program, punând în valoare temelia unei societăți sănătoase şi prospere: educația.
România educată este România viitorului, țara pe care o lăsăm copiilor noştri, principiile cu care creştem generațiile de mâine.
Felicitări întregii echipe de specialişti şi domnului ministru al educației, Sorin Cîmpeanu, pentru munca de calitate pe care au depus-o pentru acest proiect.

🎓Aşa cum reformatorul învățământului românesc, Spiru Haret, spunea:
“Cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine țara!”
Să investim într-o țară educată şi prosperă!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.