George Lazăr, preşedinte PNL Neamț: „Aroganță fără margini şi batjocură față de nemțeni din partea PSD Neamț!”
Au crescut prețul apei, ca să-şi țină acoliții în funcții.
Deşi Partidul Național Liberal s-a opus cu hotărâre acestei jigniri pe care PSD Neamț le-o aduce nemțenilor, pe care îi ține fără apă curentă de ani buni, acelaşi PSD, lipsit de scrupule şi de orice ruşine, a crescut prețul apei cu un procent semnificativ, de aproape 23%, precum şi
prețul serviciilor de canalizare.
Cum este posibil, domnilor pesedişti, vă întreb şi eu în calitate de romaşcan care primeşte apă cu ţârâita, din An în Paşte, să le râdeți nemțenilor în față şi să aveți grijă să vă puneți la adăpost oamenii de casă?
Ce fel de politică promovați dumneavoastră, domnule Vasilică Harpa, care v-ați numit tovarăşul de chermeze şef la APASERV şi ați avut grijă să încaseze, pe spatele nemțenilor, un salariu mai mare decât al preşedintelui țării?
Vlad Angheluță de la APASERV primeşte lunar 7.000 de euro, după ce a avut grijă să îşi dubleze salariul imediat după preluarea mandatului.
Cum poate acoperi aceste cheltuieli uriaşe o companie falimentară, cu datorii de aproape 3 milioane de euro în ultimul an?
Cine îi plăteşte pe toți pesediştii, rubedenii şi amante ale grupului de şoc din PSD Neamț care s-a strâns în jurul preşedintelui de paie, Harpa, care sugrumă APASERV de ani buni, puşi în funcții de carton cu remunerații grosolane?
Se pare că PSD Neamț găseşte potrivit ca nemțenii să plătească din buzunarul lor extravaganțele şi incompetența care clocăie în compania caracatiță a lui Harpa.
Ce au avut de spus domnii pesedişti din AGA, din CA, când APASERV a pierdut proiectul european de 370 de milioane de euro pentru reabilitarea rețelei de apă din 42 de localități nemțene?
Cine a fost tras la răspundere pentru gafa care îi costă ne costă scump în fiecare zi când facturile taxează servicii pe care nu le primim de ani de zile? APASERV pierde 77% din apa pe rețea, iar pesediştii pescuiesc din compania asta fiecare
bănuț, fără să se mai sature.
Cum s-a ajuns la acest nivel de corupție locală şi indolență față de oamenii care plătesc bani grei pentru bătaia de joc a lui Vasilică Harpa şi a alor săi?
În mijlocul acestui dezastru administrativ, majoritatea toxică a PSD Neamț are îndrăzneala de a cere şi mai mulți bani de la nemțeni pentru apa pe care, în această vară, au întrerupt-o săptămâni la rând consecutiv.
Asta deşi nu s-a făcut nimic pentru rețeaua de apă total degradată de ani de zile.
Nici în acest moment, în al 12-lea ceas, nu există un plan managerial complet, nu există nicio minimă dovadă că îi pasă cuiva că nemțenii plătesc al 4-lea cel mai ridicat preț al apei din țară, fără să fie zi în care să aibă siguranța funcționării rețelei.
Între timp, ce fac cei care conduc APASERV prin toate structurile sale administrative? Cer şi mai mulți bani, care se scurg printre crăpăturile companiei falimentare şi le îngroaşă buzunarele fără fund.
Cât să mai tolerăm să fim bătaia de joc a acestor oameni? Cât trebuie să mai plătească nemțenii pentru nesațul şi lăcomia din PSD?
Ne-a ajuns la os, este inacceptabil ceea ce se întâmplă în județul Neamț!
PNL Neamț reclamă cu fermitate creşterea prețului apei şi cere majorității PSD retragerea acestei măsuri absolut înjositoare în contextul dat! Nu este posibil să rămânem pasivi la un astfel de afront la demnitatea noastră de oameni, luați în râs şi batjocoriți de un grup de
baronaşi care vor să-şi împartă Neamțul între ei, ca pe propria moşie.
Domnilor pesedişti, nu suntem orbi. Vedem foarte bine cum le luați oamenilor banii fără
ruşine ca să vă îngrăşați burțile. Nu vom mai tolera incompetența, autosuficiența şi aroganța cu care, de ani buni, PSD Neamț le râde oamenilor în față.
Ruşine, Vlad Angheluță!
Ruşine, Vasilică Harpa şi PSD Neamț!
Nu meritați nici o privire din partea nemțenilor, după neruşinarea cu care îi tratați!