Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

George Lazăr președinte PNL Neamț: Azi, de 8 Martie, mai mult ca oricând, odată cu apariția mugurilor primăverii, să ne amintim că eternul feminin este expresia creației în lumea noastră.

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Azi, de 8 Martie, mai mult ca oricând, odată cu apariția mugurilor primăverii, să ne amintim că eternul feminin este expresia creației în lumea noastră. Ele sunt cele care ne sunt aproape, ne întregesc și ne sunt cel mai frumos dar al existenței.
🌼 Soţiilor noastre, le spunem azi cât de mult înseamnă pentru noi. Continuăm să învăţăm de la femeile care ne însoţesc de-a lungul vieţii despre îmbrăţişarea şi mângâierea care ne fac să zâmbim şi ne iau durerea cât am clipi, despre pasiune şi iubire, încredere, răbdare și uneori suferințe, adică despre toate acestea care ne fac să dorim femeile alături de noi și la bine și la greu.
🌹 Un gând special se îndreaptă spre mama mea și îmi amintesc cu drag, un cântecel pe care i-l fredonam de 8 martie: “E ziua ta, mămico, În dar ți-am adus inima, Și crede-mă, mămico, Un dar mai frumos nu se putea”, iar acesta nu era doar un cântec, era o stare de spirit, era suma iubirii față de cea care mi-a dat viață și mi-a călăuzit pașii. La mulți ani, mămico!
💐 Așadar, bucurați-vă dragi doamne și domnișoare, de evenimentele simple, dar frumoase ale vieții, iar gândurile senine și culorile primăverii să vă însoțească pretutindeni!
La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Cu zâmbetul pe buze, alături de primarul Andrei Carabelea și echipa liberală, am oferit lalele doamnelor și domnișoarelor din Piatra Neamț, urându-le, totodată, împliniri și o primăvară plină de bucurii.
Am adus, apoi, un strop de bucurie și zâmbete pe chipurile femeilor, din Roman, care astăzi ar trebui să se simtă speciale, oferindu-le flori, un gând curat și senin pentru o primăvară specială.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.