George Lazăr președinte PNL Neamț: De la 1 septembrie încep lucrările pentru Autostrada A7, în zona Roman!
Mă bucur să văd că o astfel de inițiativă foarte bună ia amploare, sprijinind dezvoltarea județului Neamț care, în curând, va fi traversat de două dintre cele mai importante autostrăzi ale țării, Autostrada A8, care ne asigură legătura cu vestul țării şi A7, Autostrada Moldovei, care leagă regiunea noastră de sudul României.
Lucrările de construcție atât de mult așteptate pentru autostrada A7 se vor desfăşura, începând din această toamnă, în raza localităților Moldoveni, Secuieni, Trifești, Horia, Cordun, Săbăoani şi Gherăești.
Vorbim despre un stimulent valoros pentru economia locală, care va atrage noi investitori dornici să își dezvolte afacerile în zona Romanului metropolitan datorită unei infrastructuri moderne și performante.
Pentru noi, romaşcanii, este o oportunitate extrem de importantă, care oferă posibilitatea municipiului Roman să se dezvolte şi să devină un nod logistic şi industrial esențial.
La nivelul întregului județ, construcția celor două autostrăzi care vor trece prin Neamț generează noi perspective pentru mediul de afaceri, oferă o foarte bună ocazie pentru dezvoltarea regională, a comunității romașcane, dar şi pentru atragerea de investiții prin comunicarea rutieră cu cele mai importante puncte comerciale ale țării.
În toată această perioadă, am fost în permanență preocupat de stadiile lucrărilor şi am menținut o foarte bună comunicare cu directorul general, domnul Cristian Pistol şi întreaga echipă a Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutire.
Am primit asigurări de la CNAIR că lucrările pentru autostrada A7 în zona Roman vor începe la termenul stabilit, pe 1 septembrie, fără nicio întârziere.
Construcția Autostrăzii Moldovei este un important obiectiv liberal, adus într-un stadiu înaintat şi care va deveni realitate în cel mai scurt timp.
Iată o dovadă a responsabilității administrației liberale față de promisiunile făcute şi a bunei organizări în ceea ce priveşte planul de îndeplinire a unuia dintre cele mai importante şi aşteptate proiecte din regiunea Moldovei.
Voi comunica cu CNAIR şi în etapele ulterioare ale construcției autostrăzii, pentru a mă asigura de bunul mers al lucrărilor şi voi face toate demersurile necesare la nivel județean pentru ca nemțenii să circule cât mai curând pe noua autostradă!