Dental Alliance
April 19, 2024

George Lazăr președinte PNL Neamț: Discuție cu ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, ministrul secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi primarii liberali din Neamț!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Astăzi, la invitația mea, au ajuns în județul Neamț, la o întâlnire foarte productivă cu reprezentanții administrației publice locale, cât şi cu cei ai mediului de afaceri, domnul ministru al Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu şi domnul ministru secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Marin Țole.
Alături de noi i-am avut pe domnul senator Eugen Țapu-Nazare, domnul deputat Laurențiu Dan Leoreanu, domnul primar al municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, domnul primar al oraşului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, pe toți primarii liberali ai județului Neamț, precum şi pe domnii consilieri județeni.
📊 Am organizat această întâlnire pentru a discuta despre implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Redresare şi Reziliență şi prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, la nivel județean.
Totodată, am discutat cu reprezentanții mediului de afaceri din Neamț asupra dezvoltării Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, a programelor şi a oportunităților pentru mediul privat.
🤝 Este foarte important ca aceste discuții să aibă loc, astfel încât mediul public şi cel privat să conlucreze în interesul comunității locale.
Avem, în această perioadă, o serie de oportunități pe care primăriile trebuie să le pună în valoare prin proiecte utile şi necesare în localitățile pe care le administrează.
Banii europeni pe care Guvernul României îi distribuie sunt un important punct de start în trendul dezvoltării județului Neamț.
Am discutat despre calitatea proiectelor propuse, necesitățile comunităților nemțene şi investițiile care trebuie făcute în perioada următoare.
✅ Un rol la fel de important, iar ca liberali încurajăm acest lucru, îl joacă mediul de afaceri din județ.
Sprijinim afacerile locale şi căutăm să construim un mediu de dezvoltare sănătos şi sustenabil pentru acestea, la Neamț.
Întâlnirea de astăzi a lămurit aspecte ale implementării proiectelor la nivel local şi a întărit parteriatul public-privat, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
❕Faptul că purtăm aceste discuții cu persoane cu expertiză, care sunt în măsura de a prezenta situația şi a oferi detalii asupra unor aspecte importante este garanția că județul Neamț va avea proiecte bine realizate şi implementate cu succes, ale căror rezultate vor produce beneficii în viața de zi cu zi a nemțenilor.
Le mulțumesc domnului ministru Cadariu şi domnului secretar de stat Țole pentru disponibilitatea de a ne fi alături astăzi, cât şi tuturor invitaților prezenți.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.