George Lazăr, Președinte PNL Neamț: Un nou contract de finanțare semnat astăzi, la Ministerul Dezvoltării, pentru județul Neamț!
Primarul comunei Secuieni, domnul Vasile Ivancea, a semnat astăzi, alături de ministrul Dezvoltării, domnul Adrian Veştea, un contract în valoare de 12.853.600, 61 lei, pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă și a rețelei de canalizare, în localitățile Secuieni și Secuienii Noi. Finanțarea, obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, este o dovadă a implicării permanente a domnului primar, un om muncitor şi întotdeauna conectat la realitatea din comună.
Obținerea fondurilor guvernamentale, precum şi a fondurilor europene disponibile pentru modernizarea comunităților rurale din județ sunt deziderate importante pentru liberali, astfel încât să atragem cât mai multe surse de finanțare pentru proiectele de care oamenii au nevoie.
La Secuieni, mă bucur să pot spune că domnul primar a avut spirit de inițiativă şi a reuşit să faciliteze investiții importante şi extrem de necesare în localitate.
Înființarea şi extinderea rețelelor de apă şi canalizare sunt obiective prioritare în comunitățile rurale nemțene, unde localnicii sunt întru totul îndreptățiți să beneficieze de condiții de trai adecvate vremurilor în care trăim.
Fără doar şi poate, suntem determinați ca în cel mai scurt timp să vedem rezultatele acestor investiții, prin creşterea bunăstării nemțenilor din fiecare localitate.
Îl felicit pe domnul primar al comunei Secuieni pentru seriozitatea şi implicarea cu care a dus acest proiect la stadiul de finanțare, cât şi echipei administrative care îi stă alături!
Îi mulțumesc, şi de această dată, domnului ministru Adrian Veşea, pentru întregul sprijin oferit județului Neamț !
Continuăm împreună, cu proiecte importante pentru modernizarea și dezvoltarea județului nostru, așa cum am promis!