Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

George Lazăr, președinte PNL Neamț:18.439.612 lei, fonduri europene pentru dotarea a 14 școli din municipiul Roman.

0

Elevii romașcani vor beneficia de echipamente moderne în școli, pe măsura performanțelor cu care ne fac mândri an de an. În muncipiul Roman vor ajunge fonduri europene în valoare de                          18.439.612 lei, accesate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15, care presupune „dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”.

Este o sumă importantă și foarte bine venită pentru comunitatea romașcană, unde elevii a 14 școli se vor bucura de mobilier modern și echipamente digitale performante, care să îi sprijine în parcursul educațional.

Sunt și eu romașcan, am învățat la Roman, iar astăzi îmi duc copiii la școală tot aici și mă bucur să văd că tradiția învățământului nemțean se menține, iar elevii noștri obțin performanțe premiate la nivel național și internațional. Bineînțeles că pregătirea acestora se datorează unor dascăli de excepție însă, așa cum am susținut mereu, în calitate de om politic și președinte al Partidului Național Liberal Neamț, trebuie să investim și în infrastructură de calitate, care să vină în sprijinul cadrelor didactice și să stimuleze elevii în actul învățării. La Roman, la fel ca și în restul județului, elevii au nevoie de un mediu de lucru facil pentru a se dezvolta, de materiale didactice variate și bineînțeles, de echipamente digitale moderne. Calitatea învățământului nemțean trebuie menținută prin investiții direct proporționale cu munca dascălilor și a elevilor noștri.

Cei 18 milioane jumătate de lei care vor asigura dotarea cu cele necesare a 14 școli din municipiul Roman sunt un pas important pentru dezvoltarea locală și încurajarea performanțelor școlare. Mă bucur că astfel de sume importante din fonduri europene ajung la noi, la Roman și permit investiții foarte importante și utile în domeniul educației.

În discuțiile precedente pe care le-am avut cu doamna ministru al Educației, Ligia Deca, am subliniat necesitatea unor astfel de investiții în județul nostru și am analizat cele mai potrivite oportunități pentru accesarea de fonduri la Neamț.  Partidul Național Liberal a prioritizat investițiile în educație, așa cum este și firesc, iar Ministerul Educației are, astăzi, deschise mai multe programe de investiții în învățământul preuniversitar, care urmăresc încurajarea performanțelor școlare și modernizarea infrastructurii din școli, pentru creșterea eficienței și calității actului învățării.

Îl felicit pe domnul primar al municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, pentru demersurile realizate pentru absorția fondurilor europene la Roman și le mulțumesc domnilor directori ai școlilor incluse în proiect pentru implicarea și munca dumnealor. De asemenea, le mulțumesc funcționarilor din cadrul administrației publice locale care au muncit pentru realizarea acestui proiect cu seriozitate și responsabilitate, fără de care nu am fi obținut acest rezultat extrem de important pentru comunitate.

În continuare, atât eu, cât și întreaga echipă liberală, susținem investițiile în educație, în infrastructura școlară atât de importantă pentru a le oferi elevilor noștri facilități similare cu cele din școlile europene și voi face toate demersurile necesare pentru a mă asigura că în județul Neamț vor ajunge atât fonduri europene, cât și guvernamentale, pentru investițiile de care avem nevoie și pentru a ne dezvolta la realul potențial al județului nostru!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.