Dental Alliance
March 28, 2024

GHEBELE CARE PRODUC COMUNICATE DE PRESA

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Din respect pentru cei care ne urmaresc, nu putem trece cu vederea un alt razboi al comunicatelor de presa, pe care, sunt convins, multi colegi abia le asteapta. La urma urmei, un conflict deschis, intre putere si opozitie nu poate duce decat la cresterea audientei, nu? Va prezentam, mai jos, comunicatele de presa trimise, in ordinea aparitiei lor in inboxul redactiei, pe cel al PSD, prin persoana domnului Senator Dan Manoliu, urmat de cel al Primarului Lucian Micu. Sesizati ca unul este din partea unui partid iar celalalt din partea administratiei publice locale, intr-o problema care tine de… administratia publica locala.

AROGANŢĂ ŞI DISPREŢ DIN PARTEA PRIMARULUI

Organizaţia PSD Roman îşi exprimă regretul faţă de modul în care edilul şef al municipiului Roman alege să rezolve problemele comunităţii pe care o reprezintă.  La recenta şedinţă ordinară de Consiliu Local, la punctul ”diverse”, colegul nostru, consilierul local Eugen Pătrașcu a adus în atenţia primarului o problemă urgentă legată de comportamentul agresiv pe care îl au anumiţi polițiști locali, față de cetăţenii care îşi câştigă cu greu existenţa şi vând ghebe (ciuperci), în apropierea gangului de la intrarea în Piața Centrală. Un comportament pe care primarul îl cataloghează ca fiind normal, poliţiştii făcându-şi doar datoria de serviciu. Colegul nostru consilier a cerut, după discuţii purtate cu romaşcanii, găsirea unei variante legale pentru ca acești comercianţi să-și vândă produsele la piață.

Edilul șef s-a mulţumit prin a spune că în piață nu pot fi vândute produse din flora spontană care nu au certificat fito-sanitar şi că nu sunt soluţii de intrare în legalitate. Total fals. Cu voie, fără voie, primarul a dezinformat romaşcanii dar şi consilierii locali. Facem trimitere la Legea 30 pe 2006, privind regulile de sănătate publică la folosirea ciupercilor din flora spontană, lege republicată în 2008, care prevede la articolul 2 faptul că ”acțiunea de comercializare, prelucrare, precum și utilizarea în alimentație a ciupercilor din flora spontană este permisă numai după ce au fost controlate și stabilite ca fiind comestibile de către un inspector specializat în domeniul sănătății publice și epidemii“. La articolul 3, aliniat 1 ”a” se precizează faptul că ”ciupercile pot fi comercializate în piețe de desfacere en-gros, piețele și halele desemnate în acest scop de către autoritățile locale”.  Mai precizăm că Poliția Locală a aplicat deja 7 amenzi vânzătorilor de ghebe, în valoare de 550 lei.

Organizaţia PSD Roman îi solicită public domnului primar să aplice legile, să găseasca soluţii pentru a pune punct comportamentului agresiv al unor poliţişti locali. Aşa cum în alte municipii autorităţile locale au găsit soluţii pentru amenajarea unei zone pentru aceşti comercianţi, considerăm că şi romaşcanii merită acest lucru.

În aceeaşi şedinţă de Consiliu Local, primarul a dovedit că a venit cu lecţiile neînvăţate şi la proiectul de hotărâre privind  zonarea fiscală a teritoriului municipiului Roman. Întrebat fiind de consilierul Constantin Holban, unde se clasează Aleea Tudor Vladimirescu din punct de vedere fiscal, în ce clasă de zonare, edilul habar nu a avut.  Ei bine, Aleea Tudor Vladimirescu este considerată ca făcând parte  din zona A, poate pentru  simplul motiv că romaşcanii din acea zonă au apă, canalizare, energie electrică şi gaze, de aceea achită impozite locale ca şi cetăţenii care locuiesc în centru. De fapt, vorbim de  o creştere mascată a taxelor şi impozitelor pentru romaşcani.

Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Local iar în ședința de marți, 31 octombrie,  consilierii PNL,  au stabilit această cotă la valoarea de 0,12%. Asta deşi, atât cu ocazia majorărilor salariale din primărie, cât şi în şedinţa în care s-a aprobat împrumutul pentru Roman, primarul a declarat că povara fiscală nu va creşte.

Aici avem cresteri si de 31 % –  Impozitul/taxa pe teren

Zona        Anul 2017 lei / ha      Anul 2018 Lei / ha

Zona A     8.000                        9.000

Zona B     5.600                        6.500

Zona C     3.500                        4.000

Zona D     1.900                        2.500

Aroganţă şi dispreţ din partea primarului, aşa cum ne-a obişnuit deja, doar pentru că are o majoritate confortabilă în Consiliul Local.

Senator Dan Manoliu, preşedinte

Eu nu vând ciuperci, dar PSD vinde gogoși

Mă simt dator să răspund, din respect pentru consilierii locali și în numele romașcanilor care m-au votat, mă cunosc și pentru care muncesc, la acuzațiile nejustificate aduse de senatorul PSD Dan Manoliu vizavi de modul în care eu îmi fac datoria. Nu o să comentez nicicum modul agresiv și necivilizat în care acesta a ales să-și spună punctul de vedere, ci voi informa cetățenii asupra faptelor în sine, pe care, din păcate, sub impulsul unei “zile grele în Parlament”, senatorul nu le înțelege, dar face pe eroul.

Nu am mințit deloc când am spus că în piață nu pot fi vândute ghebe deoarece nu au acel aviz fito-sanitar care să ateste că ele sunt comestibile. Însuși senatorul dă textul de lege care confirmă ceea ce eu spun: ”acțiunea de comercializare, prelucrare, precum și utilizarea în alimentație a ciupercilor din flora spontană este permisă numai după ce au fost controlate și stabilite ca fiind comestibile de către un inspector specializat în domeniul sănătății publice și epidemii“. Niciunul dintre comercianții de ghebe nu a putut prezenta documente care să ateste că produsele sunt comestibile, motiv pentru care în Piață nu li s-a permis și nu le va fi permis accesul. Apoi, comercializarea ghebelor sau a oricărui alt produs prin gangurile din oraș este interzisă, de aceea și polițiștii locali le-au aplicat, conform legii, sancțiuni comercianților. Problema nu este amenajarea unei zone pentru comerțul ghebelor, slavă Domnului, Piața este una generoasă, problema este că acești comercianți nu pot dovedi că ghebele nu sunt otrăvitoare. Voi discuta cu cei de la DSP dacă doresc să ne ofere sprijin pentru verificarea ciupercilor, dar în Piață vor fi primiți doar cei care au produsele avizate.

Stimați cetățeni, gândiți-vă, doar pentru o secundă, ce se întâmplă dacă, Doamne ferește, un om moare după ce a cumpărat ghebe din Piață! Responsabili suntem eu și directorul Pieței, iar moartea unui om înseamnă condamnarea la închisoare. Eu nu am de gând să încalc nicio lege, nu am de gând să am pe conștiință viața cuiva și nu voi face nimic din ceea ce poate însemna condamnarea mea sau a colegilor mei. În schimb, dacă tot vorbim de responsabilitate și implicare, îi recomand senatorului să-i primească pe comercianți la cabinetul său sau acasă la dumnealui, asumându-și salvarea acestui tip de comerț și răspunderea asupra sănătății consumatorilor. Pe domeniul public răspunderea îmi revine și o tratez cu maximă seriozitate și responsabilitate.

Despre comportamentul agresiv sau nepotrivit al polițiștilor locali, am făcut apel dintotdeauna la toți cetățenii ca, atunci când sunt martori la astfel de evenimente pe care nu mi le doresc, să sune la Poliția Locală sau să mă sune personal pentru a lua măsuri. În acest caz, nimeni, repet, nimeni nu mi-a adus la cunoștință acest lucru. Consilierul Eugen Pătrașcu a spus mai întâi că a văzut când polițiștii erau agresivi, apoi a spus că așa ”i s-a spus”. Unde e adevărul? Nu sunt un om agresiv și nu admit agresivitatea din partea funcționarilor, indiferent în ce birou lucrează ei, dar faptele trebuie să fie reale, nu ”din auzite”.

Legat de proiectul de zonare fiscală a orașului, ceea ce iar nu s-a înțeles este că această hotărâre nu a fost modificată pe fond, nu au fost trecute străzi dintr-o zonă în alta. Mai pe înțelesul senatorului Manoliu, care locuiește în aceeași zonă de impozitare – A, este vorba de o actualizare a HCL nr. 172 din 19.12.2014, completată cu HCL nr. 217 din 18.12.2015 și HCL nr. 230 din 17.11.2016. Hotărârea din ședință a cuprins practic cele trei hotărâri anterioare, fără a se aplica modificări. Aleea Tudor Vladimirescu a fost și până acum în zona A și așa a rămas și acum. Nicio stradă care anul acesta a fost într-o zonă de impozitare nu va fi în 2018 în altă zonă de impozitare. Cum ar putea interveni o așa zisă creștere mascată a taxelor, dacă zona de impozitare a rămas aceeași? Pe lângă lipsa de logică, senatorul dă, din nou, dovadă că, deși citește, nu înțelege rostul cuvintelor și al legilor.

Proiectul de stabilire a taxelor și impozitelor locale s-a aflat timp de 30 de zile în dezbatere publică, a fost și pe masa consilierilor, a fost și în comisie discutat și, totuși, abia acum senatorul vine ”să salveze”… ceva deja votat. În calitate de președinte al PSD Roman, senatorul Dan Manoliu uită că el și Guvernul PSD le-au promis funcționarilor din primării mărirea salariilor și poate nu știe că și consilierii PSD au votat acest proiect, un proiect ce nu ține de voința mea, ci de o lege națională. Dar, așa cum am spus și anterior, atunci când nu citești și nu te informezi, vinzi gogoși ca un erou.

Lucian Micu,

Primarul municipiului Roman

 

Fara sa luam in discutie implicarea politicii in probleme de administratie, concluzia ramane una singura: oricata cerneala va curge in comunicate de presa, care nu fac decat sa creasca ridicolul situatiei, romascanii de-o anumita varsta vor face ce au facut si in anii din urma. Vor cauta aceste ghebe si le vor cumpara, cu sau fara aviz fito-sanitar, pentru ca politica trece si se schimba, dar iarna vine, neindoielnic si e bine sa ai macar o conserva de bureti in beci.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.