Google România, amendată de CNCD pentru „Catedrala Prostirii Neamului Românesc”
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis amendarea companiei Google România cu 10.000 de lei, după ce mai m ulți utilizatori au modificat denumirea Catedralei Mântuirii Neamului pe Google Maps în “Catedrala Prostirii Neamului Românesc”.
- Reprezentanţii Google România au spus că răspunderea ar aparține Google Irlanda
- Patriahia Română a transmis că salută decizia CNCD
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, să amendeze cu 10.000 de lei Google Bucureşti pentru că nu a luat măsuri şi nici nu a informat Google Ireland Limited cu privire la schimbarea denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în „Catedrala Prostirii Neamului” pe aplicaţia Google Maps.
CNCD susţine că aceasta reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.
Colegiul director obligă partea reclamată să publice un rezumat al hotărârii „cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile”, se arată într-un comunicat de presă.
„Se recomandă ca, în viitor, Google Bucureşti să informeze acţionariatul privind situaţii similare, să traducă codul de conduită şi în limba română, totodată să accesibilizeze sistemul de raportare (inclusiv în limba română)”, a mai transmis Consiliul.
La căutarea pe Google a denumirii „Catedrala Mântuirii Neamului”, pe Google Maps locația apărea corect, însă sub un nume jignitor: „Catedrala Prostirii Neamului Românesc”.
Totodată, reprezentanţii Google România au fost anterior la audieri la CNCD în acest caz şi au „explicat că nu sunt responsabili cu schimbarea tag-urilor de pe Google Maps”.
Potrivit unui reprezentant CNCD, aceştia au mai spus că răspunderea ar aparţine Google Irlanda. Jura a afirmat că Google Irlanda a fost citat în acest sens.
Patriarhia salută decizia CNCD de a amenda Google
Patriahia Română a transmis miercuri că salută decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de sancţionare a Google Bucureşti pentru că a permis neluând măsuri modificarea numelui Catedralei Mântuirii Neamului în „Catedrala Prostirii Neamului” pe aplicaţia Google Maps.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a transmis: „Nu putem decât saluta dreapta, deci fireasca hotărâre a CNCD, precum şi iniţiativa pe care a avut-o anterior domnul Cristian Jura, distins membru al acestei instituţii. Le mulţumim tuturor celor ce au luat atitudine împotriva unui abuz intolerabil, a unei ofense la adresa Bisericii şi, punctual, la adresa Catedralei Naţionale”.
Mesajul lui continuă: „Sesizarea vulnerabilităţilor unor importante sisteme informaţionale, oricui ar aparţine acestea, precum şi sancţionarea pasivităţii faţă de o asemenea sesizare, este un gest moral de normalitate civică. Asemenea vulnerabilităţi informatice, mai ales când ele apar la un nivel atât de înalt, pot periclita imaginea oricărei alte instituţii, deci sunt total inacceptabile, remedierea lor fiind o datorie”.
Biserica a reacționat imediat
Biserica Ortodoxă Română a reacționat dur, după ce un utilizator a modificat, pe Google Maps, numele Catedralei Mântuirii Neamului. Denumirea a fost considerată jignitoare de către foarte mulți credincioși.
Mai mulți credincioși au reclamat acest lucru către Biserică și pe rețelele de socializare, iar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat pentru Agenția de Știri Basilica a Patriarhiei că este un atentat și o nouă probă a urii unora.