Dental Alliance

July 29, 2026

Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 din Roman, aproape de finalul modernizării. Primarul Laurențiu Leoreanu: „Investițiile în educație reprezintă o prioritate”

0
gradinita nr 5

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Lucrările de modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 5, situată în zona Madame Pop din municipiul Roman, au intrat în linie dreaptă, iar administrația locală anunță că proiectul se apropie de finalizare. Primarul Laurențiu Leoreanu a prezentat stadiul investiției și a subliniat importanța acesteia pentru comunitate.

Edilul a precizat că această unitate de învățământ a așteptat mulți ani să beneficieze de o renovare completă, iar odată cu ea au așteptat și generații de copii, părinți și cadre didactice. Potrivit acestuia, rezultatele încep să fie deja vizibile.

„Întotdeauna mă bucur să vă arăt cum prind contur investițiile pe care le realizăm în municipiul Roman. Mai ales atunci când vă pot prezenta imagini care demonstrează că proiectele despre care am vorbit evoluează frumos și se apropie, pas cu pas, de momentul în care vor putea fi folosite de comunitate”, a transmis primarul Laurențiu Leoreanu.

În prezent, constructorii lucrează la finisajele interioare și la amenajarea fațadelor, iar clădirea capătă un aspect complet nou, adaptat nevoilor actuale ale copiilor și personalului didactic. Modernizarea urmărește transformarea grădiniței într-un spațiu sigur, modern și primitor, în care cei mici să beneficieze de condiții optime pentru educație și dezvoltare.

Primarul municipiului Roman a reiterat că investițiile în infrastructura educațională rămân una dintre principalele direcții ale administrației locale.

„Am spus de fiecare dată că investițiile în educație reprezintă o prioritate pentru mine și voi continua să fac tot ceea ce este necesar pentru ca fiecare copil din Roman să învețe în cele mai bune condiții”, a declarat Laurențiu Leoreanu.

Edilul a dat asigurări că va continua să informeze cetățenii cu privire la evoluția proiectelor aflate în desfășurare, subliniind că modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 5 este una dintre investițiile care contribuie la dezvoltarea municipiului Roman și la creșterea calității serviciilor oferite comunității.

Odată finalizată, unitatea de învățământ va oferi copiilor un mediu modern și confortabil, iar cadrele didactice vor beneficia de spații adaptate cerințelor actuale ale procesului educațional.

Leave a Reply