Dental Alliance
March 29, 2024

Grav accident pe Drumul European E 85

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Grav accident pe Drumul European 85, şoseaua ce leagă Moldova de Capitală care şi-a câştigat renumele sumbru de “Drum al morţii”. Cinci oameni au ajuns la spital în urma neatenţiei unei şoferiţe. Femeia era singură în maşină şi mergea către Bucureşti, când a pătruns pe contrasens, în judeţul Buzău, şi a lovit frontal un autoturism care venea din sens opus. După impact, maşina femeii a luat foc.

Urmele impactului extrem de violent se văd pe şosea. Bucăţi din ambele autoturisme sunt împrăştiate peste tot. Pe margine, maşina care a provocat accidentul e arsă.

Din neatenţie, spun martorii, femeia care se afla la volan, în vârstă de 49 de ani, a intrat pe contrasens aproape de intrarea în Buzău, iar şoferul autoturismului care circula regulamentar din sens opus nu a mai putut evita impactul.

În maşina lovită erau patru oameni. Şoferul, un bărbat de 30 de ani, şi trei femei cu vârste între 24 şi 32 de ani. Cu toţii au ajuns la spital, iar cel mai grav este femeia care ar fi provocat accidentul.

Poliţiştii au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Mai bine de două ore, traficul a fost blocat pe Drumul European 85, considerat unul dintre cele mai periculoase din ţară, din cauza numeroaselor accidente de circulaţie grave.

De-a lungul timpului s-au căutat mai multe soluţii, iar o porţiune a fost deja resistematizată prin benzi alternative între Bucureşti şi Urziceni.

În proiect ar urma să fie montat şi un parapet rotativ, care atenuează şocul şi redirecţionează maşina pe banda de mers.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.